VIDEO Piţurcă, "lucrat" de jucători de la primul meci. Şi-a pus echipa în cap şi jucătorii l-au răsplătit cu aceeaşi monedă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă şi-a început prost mandatul la arabi, pierzând acasă, 0-1 cu Hajer, o echipă de mijlocul clasamentului în Arabia Saudită.

De când a preluat pe Al Ittihad, Piţurcă a încercat să impună nişte reguli stricte, fără a ţine cont de faptul că activează într-un fotbal în care condiţiile sunt speciale. Mai întâi, Piţurcă le-a tăiat opt din cele zece zile libere pe care jucătorii trebuiau să le aibă înpauza competiţională. Apoi l-a trimis la echipa a doua pe căpitanul şi simbolul echipei, Noor, pentru că acesta a întârziat la un antrenament. Din păcate pentru Piţi, arabii l-au răsplătit cu aceeaşi monedă. Golul încasat de la Hajer a venit după o uriaşă eroare a portarului, care a scăpat mingea în faţă la o lovitură liberă executată de la 27 de metri, iar spre finalul primei reprize, Al Ittihad a avut un penaty, ratat, printr-un şut în bară. După înfrângerea de pe teren propriu, digerată greu de cei aproape 50.000 de fani, Piţurcă a declarat că echipa nu e pregătită fizic. 

"Mai avem mult de muncit la capitolul fizic, sîntem deficitari la acest capitol. Vom munci mult în această perioadă. Nu cred că evoluţia echipei a fost afectată de absenţa căpitanului Noor (n.r. exclus din lot de Piţurcă pentru că a întârziat la antrenament). Din păcate am pierdut un meci pe care l-am avut la discreţie. Greşelile din defensivă ne-au costat”, a declarat Piţurcă, care-şi va duce echipa într-un cantonament în Antalya, între 4 şi 18 noiembrie, unde probabil îi va "rupe" pe arabi.

Următorul meci al echipei lui Piţurcă este pe 1 decembrie, în deplasare cu Al Hilal, echipa lui Reghecampf. Al Ittihad este pe locul patru în campionat, la trei puncte de lider.

Sport

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite