VIDEO Jurământul Generaţiei de Aur, la căpătâiul lui Didi Prodan: „Fotbalul românesc să strălucească din nou!“

0
0
Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe Didi Prodan, fostul fundaş al echipei naţionale
Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe Didi Prodan, fostul fundaş al echipei naţionale

Înmormântarea fostului internaţional Daniel Prodan a reunit o mare parte din componenţii Generaţiei de Aur. Cu toţii au plâns şi au promis că vor împlini visul lui Didi: acela ca fotbalul românesc să fie din nou acolo unde a fost în urmă cu două decenii.

Daniel Prodan a fost înmormântat sâmbătă în cimitirul Sfântul Ilie, din Pipera. În curtea bisericii, Gică Popescu (fost căpitan al echipei naţionale de fotbal) şi Mircea Sandu (fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal) au ţinut discursuri în care au promis că visul lui Daniel Prodan, acela ca fotbalul românesc să strălucească din nou, va fi ţinta lor de acum înainte. „Generaţia noastră nu mai e completă fără Didi şi ne e greu să jucăm în minus, dar îi promitem că vom face tot ce putem pentru ca visul său să fie împlinit“.

Daniel Prodan era, în ultima parte a vieţii sale, foarte vehement împotriva actualei conduceri a Federaţiei Române de Fotbal, care, în 2014, se dispensase de serviciile sale de director sportiv în cadrul FRF. El a fost, în permanenţă, susţinătorul lui Gică Popescu pentru şefia Federaţiei. Mai multe voci au susţinut în spaţiul public faptul că moartea lui Didi Prodan a fost cauzată de tensiunea acumulată în ultima vreme în conflictul cu şefii FRF. El solicita compensaţii salariale de 100.000 de euro, după ce dăduse în judecată Federaţia Română de Fotbal.

„S-a spus că inima lui Didi a explodat. Eu vă spun că a fost o explozie provocată. Iar Generaţia de Aur trebuie să-şi ia acest angajament că va readuce fotbalul românesc acolo unde a fost“, a spus Mircea Sandu în discursul său. În ultimii ani, foştii fotbalişti de glorie ai echipei naţionale au format două tabere: unii au mers alături de Răzvan Burleanu (Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Viorel Moldovan), cei mai mulţi însă au rămas alături de marele perdant al alegerilor FRF din 2014, Gică Popescu.

„S-a spus că inima lui Didi a explodat. Eu vă spun că a fost o explozie provocată“. Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal

Cel mai afectat de moartea lui Prodan a fost Gică Hagi, liderul Generaţiei de Aur. Acesta nu s-a putut opri din plâns minute în şir. Hagi a ajuns sâmbătă dimineaţă în România, special pentru a lua parte la funeraliile lui Prodan. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat spre mormânt de foştii colegi ai lui Prodan: Bogdan Stelea, Florin Răducioiu, Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Gică Popescu, Adrian Ilie, Anton Doboş şi Florin Prunea. În cimitir, galeria echipei Steaua a aprins torţe roş-albastre, iar steagurile cu emblema Stelei au fost ridicate pe aleea care duce la mormânt. „Te vom iubi mereu“ au scandat cei prezenţi la înmormântare, atunci când sicriul a fost coborât.

Ziua cea mai tristă a Generaţiei de Aur


 

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite