Vica Blochina s-a reinventat. Ce business profitabil și-a deschis fosta parteneră a lui Victor Pițurcă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vica Blochina, cunoscută în trecut pentru relația sa cu Victor Pițurcă, s-a reinventat complet și a pornit pe un drum nou în carieră. La 50 de ani, ea s-a apropiat tot mai mult de domeniul numerologiei, o pasiune pe care a decis să o transforme într-o afacere profitabilă.

Vica Blochina  Foto/Facebook
Vica Blochina Foto/Facebook

Așa a apărut „Cheia Vieții”, brandul și academia ei de psihonumerologie, prin intermediul căreia Vica Blochina ține cursuri online pentru cei care vor să descopere mai multe despre influența numerelor în viața oamenilor.

Cursurile sunt plătite, iar prețurile variază în funcție de pachetul ales (unele pot ajunge chiar la 300–500 de lei). Fiecare sesiune durează aproximativ șase ore și se desfășoară exclusiv online, astfel încât pot participa persoane din orice colț al lumii.

„Multe lucruri le fac pro bono, pentru că dorința mea e să învețe!”

Până acum, peste 100 de cursanți s-au înscris la programele sale, nu doar din România, ci și din alte țări, semn că interesul pentru acest domeniu este în continuă creștere.

„Cursurile sunt online, e mai comod, și țin șase ore. Când predau seminarii în weekend durează șase ore. Am peste 100 de oameni care participă la seminarii. La mine, cursurile sunt cu cost mic, eu nu vând scump.

Ideea pentru mine e să înțeleagă oamenii și să-și permită oricine. Un modul costă, adică un curs pe weekend, între 300 și 500 de lei. Multe lucruri le fac pro bono, pentru că dorința mea e să învețe cât mai multă lume din România și să înțeleagă!, a declarat Vica Blochina, conform wowbiz.ro.

A obținut o diplomă în numerologie la Federația Rusă

Pentru a-și duce noua afacere la un alt nivel, vedeta a urmat studii de specialitate și a obținut o diplomă în numerologie în Federația Rusă.

Astăzi, Vica este psihonumerolog cu acte în regulă, o meserie încă necunoscută în România, dar foarte apreciată în Europa. Cu această calificare, ea își consolidează poziția în noul său domeniu, dovedind că s-a pregătit serios înainte de a-și lansa propria academie.

„Diploma în numerologie am obținut-o la Federația Rusă. Pe diploma mea scrie psihonumerolog. În Europa există această meserie, în România nu există. Eu sunt certificată de ruși și merg în continuare și învăț. Sunt singurul psihonumerolog din România!”, a mai dezvăluit aceasta.

Vica Blochina a avut o relație de 16 ani cu fostul selecționer Victor Pițurcă, deși acesta era căsătorit pe tot parcursul legăturii lor. Din relația celor doi a rezultat un băiat, Edan, care în prezent locuiește alături de tatăl său.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite