Raed Arafat cere prudență în trafic și atenție sporită acasă. „Sunt condiții de ceață, atenție la depășiri și viteză”
0Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a transmis românilor miercuri, 24 decembrie, să fie prudenți în trafic și să respecte măsurile de siguranță, atât pe drumurile publice, cât și acasă, pentru a preveni incidentele în perioada sărbătorilor.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ninsori și precipitații mixte în cea mai mare parte a țării până vineri dimineață, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii. Joi, temperaturile vor coborî semnificativ, iar în mai multe regiuni va fi ger.
În Capitală, cerul va fi noros, cu ninsori slabe în primele ore (1–2 cm), stratul de zăpadă ajungând la 5–8 cm. Vântul va avea temporar rafale de până la 55 km/h, iar temperaturile vor fi cuprinse între -7 și -2 grade.
În acest context, invitat la Digi24, șeful DSU a transmis că a fost organizată o videoconferință cu prefecții din țară, cu reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, cu directorul ANM, Elena Mateescu, și cu celelalte instituții competente.
„S-a dispus aplicarea tuturor planurilor specifice pentru astfel de situații, precum și a modalităților de reacție în cazuri deosebite. În București, acordăm o atenție deosebită persoanelor fără adăpost, care trebuie duse în spații de cazare încălzite pe timpul nopții”, a adăugat Arafat.
Arafat precizează că a fost verificată situația județelor în ceea ce privește contractele de deszăpezire, iar toate se află în parametri.
Întrebat ce le transmite șoferilor care insistă să conducă pe distanțe lungi în această perioadă, șeful DSU le-a recomandat să se informeze în prealabil cu privire la starea șoselelor pe care urmează să circule.
„Sunt condiții de ceață, atenție la depășiri și viteză. Trebuie să ne protejăm pe noi și pe familiile noastre, pentru a evita situațiile în care sărbătorile se pot transforma în tragedii”, a transmis Arafat.
Acesta a atras atenția și asupra siguranței în locuințe: pomul de Crăciun și instalațiile electrice nu trebuie lăsate nesupravegheate, iar pe timpul nopții acestea trebuie oprite. Recomandă montarea detectoarelor de fum, care pot alerta familia în cazul izbucnirii unui incendiu.
De asemenea, șeful DSU subliniază că este importantă moderația în consumul de alcool și evitarea conducerii sub influența acestuia.
În ceea ce privește aviația, personalul de specialitate este disponibil acolo unde este necesar și pregătit să intervină, cu respectarea condițiilor meteo și a limitărilor care pot apărea, mai precizează Raed Arafat.























































