Analiză Taxele impuse de Trump lumii și reforma mimată de Guvernul Bolojan, evenimentele economice ale anului 2025

0
0
Publicat:

Christian Năsulea, profesor de economie mondială, analizează, pentru „Adevărul”, evenimentele anului 2025. La nivel global, cel mai important eveniment a fost decizia SUA de a impune taxe vamale UE și unor state importante, consideră expertul.

Trump a amenințat UE cu taxe, dar le-a pus doar parțial în practică. FOTO: Profimedia
Trump a amenințat UE cu taxe, dar le-a pus doar parțial în practică. FOTO: Profimedia

Christian Năsulea, profesor de economie mondială la Universitatea București, și director al Institute for Economic Studies, Franța, consideră că taxele vamale impuse de Donald Trump sunt evenimentul anului 2025, din punct de vedere economic. Vestea proastă este că aceste măsuri au afectat negativ celelalte state, ba chiar și economia Statelor Unite ale Americii.

„Foarte importantă a fost și este în continuare problema cu taxele vamale ale administrației Trump. Iar eu cred că acesta a fost probabil surpriza foarte mare de la începutul anului, care a făcut să devină totul foarte complicat. Decizia luată de administrație de la Washington a adus o serie de efecte negative pentru ratele de creștere, pentru economiile de prin toată lumea, pentru o perioadă scurtă din timp, inclusiv pentru economia Statelor Unite ale Americii. Deci acesta ar fi, cel puțin din punctul meu de vedere, chestiunea primordială, din punct de vedere economic, la nivel internațional”, spune Năsulea.

Taxele lui Trump au schimbat lumea

Practic, de aici rezultă și o reașeazare a modului în care funcționează instituțiile internaționale, cele care guvernează și impun regulile în privința funcționării comerțului internațional - sau cel puțin au făcut-o până acum. Este vorba în special despre Organizația Mondială Comerțului, dar și despre Comisia Naționilor Unite, care se ocupă de comerț și de dezvoltare. Evident, toate au fost afectate negativ de taxele impuse de la Washington.

„Toate acestea și-au văzut rolul drastic diminuat, ca să nu zic că au fost invalidate, de măsurile care au fost luate de administrația Trump. E vorba de măsuri care au produs, în mod semnificativ, o serie de schimbări la nivel internațional. Aceasta este o direcție foarte importantă și, în plus, toată această concentrare a Statelor Unite pe chestiunea relației cu China este, de asemenea, un lucru care a avut un impact important asupra modului în care ne poziționăm astăzi unii față de alții în comerțul internațional”, mai spune expertul. Pe de altă parte, deși existau și înainte, inclusiv în Uniunea Europeană unele demersuri concrete pentru a limita impactul Chinei, mi se pare că relația economică și modul în care se poziționează diversele economii, unele față de altele s-a schimbat și nu s-a schimbat în bine, pe măsură ce au început să intre în vigoare aceste taxe vamale penalizatoare impuse de administrația Trump”, susține Năsulea.

Țările sărace, principalele victime

În opinia sa, cele mai afectate de măsurile lui Donald Trump sunt statele sărace, care sunt primele dezechilibrate.

„Cele mai afectate țări sunt niște țări pe care noi nici măcar nu le luăm în considerare în general. Sunt țări mici, sărace, care nu au un impact foarte mare și care au primit, între ghilimele, pachete de taxe mult mai agresive decât cele care au fost aplicate Uniunii Europene și chiar față de cele care sunt în vigoare pentru importurile din China”, mai spune el.

Profesorul Christian Năsulea. FOTO: Arhivă personală
Profesorul Christian Năsulea. FOTO: Arhivă personală

În același timp, războiul din Ucraina, dar și tensiunile din Caraibe sau cele din Orientul Mijlociu au afectat cotația petrolulului pe piețele internaționale și au provocat o serie de oscilații.

„Avem un fenomen major care privește piața petrolului, care s-a manifestat pe tot parcursul anului. Aș spune că războiul din Ucraina are un impact mult mai mare asupra piaței petrolului și generează instabilitate foarte mare, face să fie complicate lucrurile. Avem războiul din Ucraina, l-am avut pe cel din Orientul Mijlociu, iar în ultimele luni avem problema din Venezuela. Toate acestea sunt de natură să crească prețurile din cauza unor costuri mai ridicate pentru transporturi și aprovizionarea produse petroliere”, subliniază Christian Năsulea.

Mai puțin „verde” și mai multă luciditate la Bruxelles

În același timp, vorbind despre o retrospectivă a anului 2025, Christian Năsulea amintește și deciziile Uniunii Europene, care merge aparent într-o discuție în care devine mai permisivă în privința suprareglementărilor impuse anterior prin politica de mediu dură.

„Am putea menționa și asta, inclusiv faptul că se spune că inclusiv cu industria auto vor fi mai permisivi, se pare. Aici mă pare într-adevăr că există o revenire asupra ideii de a ecologiza și înverzi foarte tare industria europeană. Nu știu însă dacă putem să vorbim despre o chestiune clară despre ceva ce se va întâmpla cu siguranță într-un viitor suficient de apropiat în așa fel încât să putem să începem să vedem deja consecințele. Deocamdată mi se pare că e foarte mult de retorică din punctul ăsta de vedere și că mai avem probabil de așteptat înainte de a vedea ceva concret din punctul ăsta de vedere”, mai spune el.

Guvernul a salvat România de „junk”, dar păcătuiește cu lipsa reformei

În ce privește România, Christian Năsulea amintește aici măsurile dure luate de Guvernul Bolojan, care au culminat cu creșterea TVA.

„Pașii pe care i-a făcut Guvernul Bolojan la jumătatea anului au fost, din punctul meu de vedere, corecți. Oricând de mult îmi displac creșterile de taxe sau ne displac la modul general, ca și cetățeni și consumatori, având în vedere mesajele foarte clare care erau transmise către Guvernul României de către agențiile de rating și de către creditorii internaționali la momentul respectiv, mi se pare că era improbabil, ca să nu zic imposibil, să evităm acea creștere de TVA”, spune expertul.

În schimb, el critică faptul că Guvernul Bolojan evită reformele importante.

„De atunci, însă, coaliția de guvernare lasă foarte mult de dorit prin măsurile care au fost adoptate între timp și care ar trebui să se încadreze la această categorie generică a reformei. Aici cred că este problema cea mai mare cu care ne confruntăm în momentul de față. Că avem multe promisiuni, multe lucruri care au fost spuse și puține lucruri care s-au fi fost făcute”, punctează Năsulea.

Printre măsurile care ar fi trebuit adoptate rapid, Christian Năsulea se referă în primul rând la reducerea unor cheltuieli.

„Este adevărat, Guvernul Bolojean a reușit prin niște artificii să reducă din cheltuielile statului. Dar e o reducere de cheltuieli care momentan a fost făcută prin ieșirea la pensie a unor oameni, nu prin efectuarea unor operațiuni care ar fi fost făcute în mod normal și care necesitau o semnătură ca să se întâmple. O semnătură care nu a mai fost dată...”, mai spune expertul.

Practic, guvernul a mimat reforma, iar de suferit va avea economia României. În schimb, prin această mimare a reformei și prin mult PR, Guvernul Bolojan iese cu imaginea intactă.

„Reformă înseamnă în primul rând să schimbi modul în care funcționează statul în mai bine. Și aici asta ar însemna mai multă eficiență în interiorul unor instituții, eficiență mai mare care în condiții normale aduce cu sine și o reducere de costuri. Din punctul ăsta de vedere, al creșterii eficienței, exemplele pe care le putem găsi sunt puține. În afară de ceea ce comunică foarte bine Ministerul de Finanțe cu privire la eficientizarea activității ANAF, la niște măsuri concrete care au fost luate în instituțiile pe care le are în subordine și în mecanismele pe care le folosește ca să finanțeze datoria publică, nu avem foarte multe exemple pe care să le dăm care să poată să intre la categoria aceasta de reformă”, mai arată expertul.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite