US Open 2023. Carlos Alcaraz și Novak Djokovici și-au aflat adversarii. Când dau de greu favoriții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marii favoriți de la US Open, Novak Djokovici și Carlos Alcaraz, și-au aflat adversarii la ultimul turneu de Grand Slam al anului. Primii doi jucători ai lumii au parte de trasee asemănătoare, cu meciuri considerate mai ușoare în primele 3 tururi, pentru ca în turul 4 să înceapă problemele.

Carlos Alcaraz și Novak Djokovici, cu gândul la ultimul Grand Slam al anului. Foto EPA EFE
Carlos Alcaraz și Novak Djokovici, cu gândul la ultimul Grand Slam al anului. Foto EPA EFE

Carlos Alcaraz, aflat în partea superioară a tabloului de joc la US Open și va debuta împotriva lui Dominik Koepfer, urmând ca în turul secund să joace cu învingătorul dintre Harris și Pella. De partea cealaltă, Novak Djokovici își va începe parcursul la New York împotriva lui Alexandre Muller, urmând ca în turul 2 să dea peste învingătorul dintre Zapata Miralles și Quinn.

În sferturile de finală, dacă favoriții își onorează statutul de cap de serie, vom avea parte de următoarele dueluri: Alcaraz - Sinner, Medvedev - Rublev pe partea superioară, iar pe partea inferioară am avea parte de următoarele dueluri: Rune - Ruud și Djokovic - Tsitsipas.

Traseul virtual al lui Alcaraz la US Open 2023

R1: Koepfer

R2: Harris

R3: Evans/Van de Zandschulp

R4: Norrie/Griekspoor

QF: Sinner/Zverev/Dimitrov

SF: Medvedev/Rublev/Khachanov

F: Djokovici

Traseul virtual al lui Djokovici la US Open 2023

1R: Muller

2R: Zapata Miralles/Quinn

3R: Djere/Nakashima

4R: Auger-Aliassime/Cerundolo

QF: Tsitsipas/Fritz

SF: Rune/Ruud

F: Alcaraz/Medvedev

La US Open, Carlos Alcaraz este campion en-titre. Anul trecut, ibericul îl învingea în ultimul act la Flushing Meadows pe Casper Ruud în patru seturi, scor 6-4, 2-6, 7-6, 6-3. La acel moment, Alcaraz devenea în premieră lider mondial, cel mai tânăr loc 1 ATP din istorie.

De partea cealaltă, Novak Djokovici nu a participat, din cauza restricțiilor cauzate de covid. Cele două staruri s-au întâlnit cel mai recent în finala de la Cincinnati, când sârbul s-a impus la capătul unei partide de aproape 4 ore. Meciurile de la US Open se văd pe Eurosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite