Un fost fotbalist care a evoluat pentru naționala Austriei, împuşcat mortal în plină stradă la Viena

0
Publicat:

Volkan Kahraman, în vârstă de 43 de ani,  a fost împuşcat mortal în plină stradă la Viena, după o dispută cu un bărbat, care apoi s-a sinucis.

Volkan Kahraman avea 43 de ani
Volkan Kahraman avea 43 de ani

Conform ziarului Kronenzeitung, fostul fotbalist de 43 de ani a avut o discuţie aprinsă într-o cafenea cu o altă persoană, care în timp ce ieşea a scos o armă şi l-a împuşcat în cap.

Kahraman şi-a început cariera profesionistă la Feyenoord Rotterdam, pe când avea doar 17 ani, scrie Agerpres.

În 1998, el a fost transferat la Excelsior Rotterdam, tot în prima ligă olandeză, la care a jucat trei sezoane. În 2002, pe când evolua la clubul austriac Pasching, el a fost convocat la naţionala Austriei, la care a disputat trei meciuri.

Născut la Viena, într-o familie de imigranţi turci, Kahraman s-a retras în 2010, după ce a jucat câţiva ani în la cluburi din ligile inferioare austriece.

În 2017, Kahraman s-a prezentat la alegerile parlamentare în calitate de candidat al Partidului Popular, dar nu a fost ales deputat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite