Surprize în lanţ la Indian Wells: trei mari favorite au părăsit scena. Toate erau pe partea de tablou a Simonei Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agnieszka Radwanska FOTO AP
Agnieszka Radwanska FOTO AP

Indian Wells a fost până acum o competiţie a surprizelor: după Maria Şarapova trei favorite de pe tabloul principal au părăsit competiţia.

Britanica Johanna Konta, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, de sportiva cehă Marketa Vondrousova, locul 54 de WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Prmier Mandatory de la Indian Wells.

Jucătoarea de 18 ani s-a impus după un meci care a durat două ore şi 15 minute. Konta era pe partea de tablou a Simonei Halep şi ar fi putut juca împotriva româncei în sferturi.

În alt meci de pe partea de tablou a Simonei Halep, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 31, a fost eliminată de japoneza Naomi Osaka, locul 44 WTA, scor 6-3, 6-2, în 91 de minute, Osaka a trecut în primul tur de rusoaica Maria Şarapova, locul 41 WTA.

O altă favorită de pe această jumătate, rusoaica Svetlana Kuzenţova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 19, a fost întrecută de Arina Sabalenka din Belarus, locul 63 WTA, cu 6-4, 6-3, în 73 de minute.

Şi Garbine Muguruza a ieşit repede din turneu. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite