Şumudică, obraznic: Patronul de la Gaziantep a dezvăluit ce a făcut românul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar cinci zile după ce dusese echipa pe primul loc în campionat, o performanţă în premieră în istoria grupării, Marius Şumudică (49 de ani) s-a despărţit de Gaziantep.

Marius Şumudică a făcut praf conducerea clubului Gaziantep în faţa reporterilor şi ar fi avut un comportament şi mai agresiv, când nu era sub lumina reflectoarelor. 

Cel puţin asta reiese din declaraţiile date de Mehmet Buyukeksi, preşedintele clubului Gaziantep, în presa din Turcia.

„Şumudică a fost supărat, la fel şi stafful său. S-au folosit cuvinte care au depăsit limita. Le mulţumim pentru ce au făcut la Gaziantep. Succesul nu se atribuie unei singure persoane, e un efort de echipă. Nu vreau să intrăm într-o polemică. Din păcate, declaraţia lui Şumudică de după meciul cu Sivasspor a fost o greşeală foarte mare. De aceea, i-am mulţumit pentru ce a făcut şi ne-am despărţit. Îi urăm succes pe mai departe“, a spus Buyukeksi.

Din ce a scris presa turcă, Gaziantep ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Şumudică. Vorbim despre fostul internaţional turc, Bülent Korkmaz (52 de ani). Fost coleg de echipă cu Hagi şi Gică Popescu la Galatasaray, Bülent Korkmaz şi-a început cariera de antrenor în 2005, la Genclerbirligi, unde a fost secund. Apoi, ca principal, CV-ul său include următoarele formaţii: Erciyesspor, Bursaspor, Genclerbirligi, Galatasaray, FC Baku (Azerbaidjan), Karabükspor, Istanbul BB, Mersin İY, Antalyaspor şi Konyaspor.

57 de meciuri oficiale a adunat Marius Şumudică la Gaziantep: 24 de victorii, 20 de remize, 13 înfrângeri.   4 e locul pe care Gaziantep se află  acum în Superliga turcă, după 17 partide disputate din care a strâns 31 de puncte. Lider e Beşiktaş cu 34 de puncte din 16 meciuri.

CITEŞTE ŞI:

S-a trezit ministrul Sportului: Prima reacţie oficială după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“

Mircea Badea, acid după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“: „Suntem nişte mămăligi care se c**ă în fundul curţii“

Turcia se revoltă după ce Şumudică a fost făcut „ţigan“: Doi deputaţi romi au depus o plângere penală

Plecăciune în faţa lui Şumudică: Ce a scris cel mai important ziar de sport din Turcia

Şumudică, uşurat: A explicat ce va face după despărţirea de Gaziantep

Şumudică a plecat, Dan Petrescu tocmai a fost numit în funcţie: Noua sa echipă are trei români în lot

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite