Şumudică mai stă doi ani la arabi, dar se plânge de căldură şi de faptul că jucătorii se roagă de 5 ori între antrenamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arabii sunt mulţumiţi de Şumudică
Arabii sunt mulţumiţi de Şumudică

Marius Şumudică a scăpat de retrogradare cu Al Shaab şi a decis să-şi prelungească angajamentul cu echipa din Emirate, deşi a avut şi o ofertă din Grecia.

Şumi e mulţumit de condiţiile financiare de acolo, dar nu e deloc încântat de atitudinea fotbalişti pe care-i antrenează. "Jucătorii se roagă de cinci ori pe zi şi a trebuit să mă adaptez din acest punct de vedere. Oricum, meciurile sunt puse în aşa fel încât ei să aibă timp să se roage în pauză. Îşi pun covoare în vestiar, 6-7 minute se roagă, iar abia apoi pot să vorbesc cu ei, pentru indicaţiile tehnico-tactice. Mă obişnuiesc foarte greu cu căldura. Mă omoară. Mă gândesc cu groază şi că nu la mult timp după ce mă întorc în Emirate va începe Ramadanul, în perioada căruia, timp de 30 de zile, jucătorii nu mănâncă şi nu beau apă până când apune soarele", a spus Şumudică, în Jurnalul Naţional.

Secunzii lui Şumudică sunt Bogdan Andone şi Cătălin Liţă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite