Stefan Nikolici e noul idol al Stelei
0
Atacantul de 21 de ani a ajuns în România întâmplător, în vara lui 2010, după ce căpitanul naţionalei de tineret a Muntenegrului ratase un transfer la Zenit Sankt Petersburg.
Stefan Nikolici e omul momentului la Steaua. În urmă cu trei săptămâni Gigi Becali nu ştia cum să scape mai repede de muntenegrean, iar acum Ilie Stan nu concepe să alcătuiască un prim unsprezece din care să lipsească atacantul care măsoară 1,93 metri înălţime.
„Îl felicit pe Ilie Stan că a optat să joace cu Nikolici. Este posibil să-l cumpăr definitiv de la Timişoara, el merită toată atenţia noastră. Merită să-l iei numai pentru cele două goluri date acum", a mărturisit Becali la finalul meciului cu AEK Larnaca. Pentru a-l achiziţiona, latifundiarul din Pipera trebuie să-i plătească lui Marian Iancu încă 750.000 de euro, după ce a mai plătit în vară alţi 250.000 de euro pentru a perfecta împrumutul pe un sezon.
Joacă de la 18 ani în străinătate
Născut la 16 aprilie 1990 în Niksici, al doilea oraş ca importanţă din Muntenegru, după Podgorica, Nikolici a început fotbalul la 8 ani, când a călcat pentru prima oară pe poarta clubului FK Sutjeska. La 14 ani s-a transferat la OFK Beograd, iar în doi ani a făcut pasul către prima echipă. În 2008 s-a transferat la Lierse, unde a bifat 23 de apariţii şi 4 goluri într-un sezon. Sezonul 2009-2010 l-a petrecut la Roeselare, unde a marcat de două ori în 20 de partide jucate.
În vara anului trecut a încercat să se transfere la Zenit Sankt Petersburg, dar ruşii l-au refuzat după ce l-au ţinut timp de două săptămâni în probe. Apoi a ajuns la Poli Timişoara, din postura de jucător liber de contract. „A venit la noi pe un bilet de tramvai şi a plecat pe un milion de euro la Steaua. Înainte de a-l aduce la Poli eram tentaţi să-l luăm pe Rusescu, dar acest băiat a avut referinţe foarte bune", povestea în vară team-managerul alb-violeţilor, Daniel Stanciu.
„Este deja un mare star şi un profesionist"
Nikolici, care este căpitanul reprezentativei de tineret a celor din Muntenegru, este văzut ca un viitor star de talie mondială de către selecţionerul Zoran Filipovici. „Este cel mai profesionist jucător pe care l-am întâlnit. La noi, în Muntenegru, este deja un mare star. Probabil că e cel mai bun tânăr fotbalist din Balcani", a declarat Filipovici.
"Am intrat în istoria clubului. Meciul cu AEK Larnaca a fost cea mai importantă partidă din cariera mea. A fost fantastic!''
Stefan Nikolici atacant Steaua
„Prostituatele i-au purtat noroc"
Fostul coleg al muntenegreanului de la Timişoara, Srdgian Luchin, n-a uitat că Stefan Nikolici şi-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică la Poliţie, fiind audiat într-un caz de prostituţie. „I-a purtat noroc escapada aia cu prostituatele. Nu am apucat să vorbesc cu el, o să-l felicit. Am rămas prieteni. Noi ne uităm în curtea noastră. Eu m-am bucurat pentru Nikolici pentru că mi-a fost coleg şi îmi e prieten", a spus dinamovistul.
Alţi eroi ai Stelei din ultimii ani
Bănel Nicoliţă
„Jardel" a marcat de două ori în poarta celor de la Betis Sevilla, în acel celebru 3-0 de pe „Manuel Ruíz de Lopera", din 16 martie 2006, dar şi golul decisiv în faţa Rapidului, chiar în Giuleşti, în acel celebru sfert de finală european din 30 martie 2006. De asemenea, la 27 august 2008, a înscris golul ultimei calificări în grupele Ligii Campionilor, în poarta celor de la Galatasaray Istanbul. Nicoliţă a părăsit-o pe Steaua în vara acestui an, când a plecat la AS Saint-Étienne.
Vali Badea
A înscris, la 23 august 2006, două goluri în poarta celor de la Standard Liège, care au dus-o pe Steaua în grupele Ligii Campionilor, după o absenţă de 10 ani. „El va fi pe viaţă la Steaua", spunea Gigi Becali după acel meci. Badea, care îmbracă acum tricoul Concordiei Chiajna, a părăsit-o pe Steaua în 2008.
Andrei Cristea
A marcat ambele goluri ale superbei victorii obţinute de roş-albaştri în faţa Valenciei, la 24 februarie 2005. „El e noua perlă a fotbalului românesc. Voi lua pe el 20 de milioane de euro", anunţa imediat după meci Gigi Becali. Actualul vârf de la Karlsruher SC a părăsit-o însă pe Steaua în vara lui 2006, când a fost cedat la Politehnica Timişoara.