Steaua a primit o amendă după meciul cu Astra Giurgiu. Pantelis Kapetanos a fost suspendat de Comisia de Disciplină a LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria reuşită de Steaua miercuri, pe Arena Naţională (3-1), în faţa celor de la Astra Giurgiu, i-a „costat“ pe roş-albaştri în plan financiar: clubul din Ghencea a primit o penalitate sportivă de 7.500 de lei pentru incidentele din timpul partidei.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a mai hotărât ca atacantul grec să fie suspendat două etape şi amendat cu 2.000 de lei. Pantelis Kapetanos l-a lovit cu pumnul pe Andrei Mureşan în meciul cu Astra, însă arbitrul Alexandru Tudor nu l-a eliminat la acel moment. Cu toate că mai are posibilitatea apelului, fotbalistul nu va putea evolua sâmbătă la Giurgiu, deoarece tot ce poate obţine e maximum reducerea suspendării la o singură etapă.

Comisia de Disciplină a mai decis amendarea Stelei cu 7.500 de lei, iar fotbaliştii William de Amorim şi Mihai Pintilii, eliminaţi din partidă, au fost suspendaţi câte o etapă şi amendaţi cu câte 740 de lei. Roş-albaştrii vor întâlni giurgiuvenii din nou, sâmbătă, într-un meci programat la ora 18.30 şi televizat de DolceSport. Steaua are şansa să încheie anul pe primul loc al Ligii I, pentru acest lucru având nevoie de o singură victorie.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Steaua: „Fanii noştri nu vor fi lăsaţi să intre pe stadion la Astra“. Suporterii confirmă, Jandarmeria contrazice

Federico Piovaccari despre performanţa de a fi golgheter la Steaua: „E cea mai bună perioadă din cariera mea“

Momente tensionate pentru Fernando Varela în meciul Steaua - Astra. Portughezul a leşinat pe teren

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite