Speriat că i se clatină scaunul de șef al FIFA, Infantino a convocat o reuniune la Rabat
Președinte al Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino a convocat o reuniune a celor mai importanți oficiali ai organizației, care se desfășoară la Rabat. La aceasta se va analiza criza declanșată de încercarea de a se pune bazele unei filiale prin care să se comercializeze turneul final al Cupei Mondiale.

Potrivit Sky Sports, citat de EFE, șeful FIFA a fost nevoit să-și convoace colaboratorii după ce a fost forțat să își retragă planul de a crea FIFA Forward Enterprise (FFE), o companie însărcinată cu gestionarea aspectelor comerciale și operaționale ale turneelor FIFA.
Vinerea trecută, Infantino a anunțat că organizația sa își abandonează intenția de a crea o astfel de filială pentru a promova finala Cupei Mondiale. „După ce am ascultat cu atenție toate opiniile, a devenit clar că proiectul a creat diviziuni de o natură care, indiferent de nivelul de sprijin, nu mai sunt în interesul obiectivului stabilit inițial. Scopul nostru a fost și va fi, întotdeauna, să ne unim și să ne îmbunătățim. Prin urmare, această propunere nu va merge mai departe”, a precizat FIFA vineri.
Cu două zile înainte, forul fotbalistic mondial anunțase intenția de a vinde 20% din FIFA Forward Enterprise, noua filială pe care a dorit să o creeze pentru a gestiona operațiunile comerciale și evenimentele organizației, cum ar fi Cupa Mondială, produsul său emblematic.
UEFA a respins categoric planul Infantino
Proiectul a fost respins imediat de UEFA, forul fotbalistic european și care deține un loc important, dar și influent în cadrul FIFA. Asociația a avertizat că federațiile sale naționale nu vor participa la competițiile FIFA dacă propunerea va fi materializată.
Ulterior, CONCACAF, Confederația din America de Nord, America Centrală și Caraibe, s-a alăturat poziției UEFA, în timp ce CONMEBOL, Confederația din America de Sud, a anunțat începerea unui proces de consultare între membrii săi și a afirmat că „fotbalul este pe primul loc”. O poziție asemănătoarea cu a UEFA a avut și confederația din Asia.
Responsabilul la nivel global cu dezvoltarea fotbalului în cadrul FIFA, francezul Arsene Wenger, și secretarul general al FIFA, Mattias Grafstrom, și-au exprimat, de asemenea, opoziția față de inițiativa lui Infantino.
Wenger a declarat într-un comunicat de presă emis prin intermediul FIFA că abandonarea planului a fost „absolut necesară și indubitabilă”, în timp ce Grafstrom a descris săptămâna trecută drept „o serie de evenimente triste și reprobabile” într-un e-mail intern către personalul organismului de conducere al fotbalului mondial.
Luis Figo cere plecarea lui Gianni Infantino

De asemenea, Luis Figo a cerut plecarea lui Gianni Infantino într-un articol publicat de „Daily Mail”. Fostul internațional portughez a fost extremde direct: „Aș putea scrie 10.000 de cuvinte despre problemele FIFA. Dar soluția este simplă: Infantino trebuie să plece”. Fosta vedetă a FC Barcelona și Real Madrid a denunțat planul președintelui FIFA: „Ceea ce a fost dezvăluit în ultimele zece zile este cel mai rușinos, înșelător și egoist comportament pe care l-am văzut vreodată”.
Câștigătorul Balonului de Aur din 2000 îl consideră pe Infantino o „relicvă a trecutului” și critică lipsa sa flagrantă de transparență și comunicare cu alte părți interesate din fotbal. „De ce nu ai recunoscut pur și simplu că avea să-ți aducă un salariu de 30 de milioane de dolari pe an după încheierea înțelegerii?”, a scris lusitanul. „Infantino a călcat în picioare funcția de președinte al FIFA, pe care a promis că o va ridica la un nivel superior. A mințit, a înșelat și a încercat să se îmbogățească personal în detrimentul sportului pe care ar trebui să-l servească”, a concluzionat Luis Figo.






















































