Spaniolii explică tactica României la Euro 2024: „Românii se vor agăța de religie”

0
Publicat:

Naționala României pregătește debutul la Euro 2024 în cantonamentul de la Wurzburg, urmând să joace luni, 17 iunie, de la ora 16.00, contra Ucrainei în primul meci din Grupa E. Trupa lui Edi Iordănescu a fost analizată de jurnaliștii spanioli, care consideră că România poate trece de grupe doar cu ajutorul divin.

Naționala României nu convinge pe nimeni înainte de startul Euro 2024. Foto Facebook
Naționala României nu convinge pe nimeni înainte de startul Euro 2024. Foto Facebook

”'Tricolorii' se vor agăța de religie pentru a încerca să facă surpriza. Naționala României, echipa cu cea mai mică valoare de piață de la întreg Campionatul European, echivalentă unor cluburi precum Getafe, Granada sau Mallorca, este una dintre cele mai slab poziționate, la Euro 2024.

Edi Iordănescu este foarte religios

Totuși, au o armă secretă: credința în Dumnezeu și acest lucru nu este un clișeu. Wurzburg, orașul unde 'Tricolorii' sunt cantonați, este casa unei biserici ortodoxe. Edi Iordănescu este foarte religios, iar acesta poate fi motivul pentru care delegația României a ales să fie aici.

Deși este adevărat că România vine după o serie de doi ani fără înfrângere în meciurile oficiale, este corect de asemenea că ultima lor victorie la Euro datează din anul 2000 (n.r. România - Anglia 3-2, singurul succes din istorie la Campionatul European, de altfel)”, au precizat jurnaliștii spanioli de la as.com.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite