Simona Halep a scăpat de un stres mare la Roland Garros: „A fost primul lucru pe care l-am întrebat pe Darren Cahill“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a fost asaltată de ziarişti la finalul meciului câştigat în faţa Zarinei Diyas, scor 7-6, 6-3, care a consemnat calificatrea ei în turul al treilea.

Simona Halep va juca în faza următoare contra japonezei Naomi Osaka, numărul 101 WTA. Ea a recunoscut că nu ar fi dorit să joace contra lui Lucic-Baroni, cea care anul trecut a învins-o în turul secund la Roland Garros, iar în 2014 în turul al treilea la US Open.  „Nu am vrut o revanşă cu Lucic-Baroni! Primul lucru pe care l-am intrebat pe Darren Cahill a fost cu cine joc. Am stress contra ei, adevarul asta e, dar bine ca s-a schimbat treaba”, a declarat Simona pentru corespondentul special al doartenis.ro. Simona a vorbit apoi şi despre meciul cu Zarina Dyias.

Despre startul partidei. „“Ea a jucat foarte bine, meritul ei pentru primul set. N-am fost surprinsa, pentru ca ma asteptam sa joace bine. Joc foarte dificil, mingea nu sare deloc, joaca drept, plat si e greu sa-i raspunzi”

Despre faptul că a jucat pe terenul principal: „Terenul este diferit, este foarte mare si nu prea am gasit repere dar, mi-a trecut ceva timp, cam o ora, ca sa ma acomodez. Am fost un pic stresata la inceput, e normal, primul meci pe Central intotdeauna este greu dar ma bucur ca am reusit sa-l termin cu bine”

Despre tactica abordată în timpul meciului: „Trebuia sa-i ridic mingea mai mult dar, conditiile fiind grele, mingea nu prea se ducea. Eu am stat un pic departe de teren, ea a venit si a fost agresiva. Mingile drepte nu sunt usor de returnat. Am incercat cat pot eu de mult sa o misc. Am si facut lucrul acesta ca s-a vazut si in setul al doi ca obosise deja la un moment dat. Sincera sa fiu si nu vorbesc aiurea, nu m-am gandit nicio secundă la scor. Chiar cand m-a intrebat pe teren, persoana care mi-a luat interviul (n.r. Cedric Pioline). Am vrut doar să-mi regăsesc ritmul pe care l-am avut în primul meci şi am stat acolo şi am muncit pentru fiecare minge. La 5-4 trebuia să închei setul dar am servit destul de rău”

Despre primul serviciu: „Vreau sa fiu mai agresiva, sa-l lovesc, sa-l fac mai puternic, dar nu foarte, foarte puternic. Doar cu putere sa-l lovesc si cu spin cat pot eu de mult. Nu ma avantajeaza inaltimea. Asa ca trebuie sa fiu cat mai constanta in serviciu. Sa fac puncte usoare din serviciu e greu pentru mine dar pot pune adversara in dificultate prin serviciu şi apoi sa iau controlul jocului”

Irina Begu, "dezbrăcată" de secrete. Unde îi pkace să meargă la plajă jucătoarei noastre, care e turneul ei preferat şi ce face când este acasă

Irina Begu a mărturisit care a fost momentul decisiv al meciului nebun contra lui Coco Vanderweghe

Maria Şarapova are un nou iubit celebru. S-a afişat cu el într-o escapadă romantică 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite