Sezon terminat pentru Valeron
0Mijlocaşul echipei Deportivo La Coruna, Juan Carlos Valeron, va fi indisponibil cel puţin până în luna iulie, după ce s-a accidentat, duminică, la genunchiul stâng. În vârstă de 30 de ani,
Mijlocaşul echipei Deportivo La Coruna, Juan Carlos Valeron, va fi indisponibil cel puţin până în luna iulie, după ce s-a accidentat, duminică, la genunchiul stâng. În vârstă de 30 de ani, el a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior, autoaccidentându-se la finalul meciului cu Mallorca, scor 2-2, din etapa a 20-a a campionatului Spaniei. Perioada de recuperare pentru acest gen de accidentare este de şase-opt luni, ceea ce înseamnă că jucătorul, care făcea parte dintre posibilii convocaţi pentru Cupa Mondială, nu va merge la competiţia din Germania.























































