Semn că despărțirea e iminentă: Ianis Hagi, „uitat” pe banca de rezerve. Primul meci din 2025 în care nu prinde niciun minut
0Românul venea după un gol salvator pentru Rangers, în remiza 2-2 cu Aberdeen, și doup prestații bune în dubla din Europa League, cu Bilbao (0-0 și 0-2), însă antrenorul Barry Ferguson a decis să nu-l folosească deloc în partida de ieri cu St Mirren (2-2). Semn că internaționalul român și clubul scoțian nu s-au înțeles asupra prelungirii contractului, scadent la finalul acestei stagiuni.

Rangers a remizat cu St. Mirren, scor 2-2, chiar în ziua în care Celtic a devenit matematic noua campioană a Scoției, după ce s-a impus cu 5-0 în fața lui Dundee United, cu 4 etape înainte de finalul sezonului. Chiar dacă echipa sa a suferit, Ianis Hagi nu a fost trimis în teren nici măcar în ultimele minute.
A fost primul meci din campionat din acest an în care internaționalul tricolor nu a jucat deloc, cel mai probabil pentru că nu și-a prelungit contractul cu Rangers și că va părăsi gruparea scoțiană peste câteva săptămâni, când i se încheie contractul. Clubul din Glasgow mai are de disputat patru meciuri în actuala stagiune, cu Celtic, Aberdeen, Dundee United și Hibernian.