„Se dau bani să se scrie că unii au murit de COVID!“. Acuze grave la un post TV din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu siguranţă, noul coronavirus există şi poate cauza decese, mai ales în rândul unor oameni în vârstă. În ciuda acestui pericol, e tot mai puternic sentimentul că, din varii motive, ni s-au prezentat şi nişte exagerări grosolane, în ultimele două luni.

România a ieşit din stare de urgenţă cu nervii întinşi la maxim, după două luni în care restricţiile impuse de autorităţi au băgat lumea în case.

Doar că, treptat, apar anumite ştiri care te fac să te întrebi dacă unele măsuri, precum carantinarea judeţului Suceava, au fost chiar necesare? Asta deoarece, sâmbătă, şefa Direcţiei Sanitare Suceava, dr. Manuela Trifan, a venit cu o declaraţie halucinantă, despre care „Adevărul“ a scris aici. Pe scurt, aceasta a spus că judeţul Suceava a avut un număr mare de cazuri de COVID-19, fiindcă, din greşeală, raporta numărul de teste efectuate şi nu pe cel al bolnavilor!

Când pui un asemenea caz strigător la cer lângă faptul că au fost situaţii în care morţii COVID-19 au fost număraţi de două ori în România (greşeală rectificată, ulterior), ajungi să înţelegi de ce Helmuth Duckadam, dar şi alţii ca el, au început să aibă dubii, în privinţa modului în care ne e prezentată situaţia pandemiei în România.

Fostul portar al Stelei a avut o intervenţie la Pro X în care a spus, răspicat, că cifrele deceselor cauzate de COVID-19 sunt „umflate“!

Ce a spus Helmuth Duckadam?

*Am luat-o razna de tot! Hai să jucăm (n.r. - fotbal) cu mănuşi atunci. Sunt măsuri exagerate. Am înţeles, e pandemie....Dar se mai dau şi bani ca să se scrie că unii au murit de COVID. De ce nu ne uităm că avem epidemie de rujeolă?

*Mi se par măsuri exagerate. Uitaţi ce se întâmplă în supermarketuri sau pieţe. Dar nu avem voie să ne antrenăm în aer liber. În SUA, mi-a zis fata mea, care stă acolo, s-au deschis mall-urile şi restaurantele. Nu e nicio problemă. Nu înţeleg, noi de ce nu putem să ne relaxăm la terase? 

*Mai bine mergem în armată, că acolo trebuie să respecţi regulile militare. De ce se mai începe fotbalul? Că alte sporturi, ca voleiul sau handbalul, nu încep. O să vină Poliţia să vadă dacă stăm la distanţă de 2 metri sau dacă am făcut duş la vestiare? Stau jucătorii distanţaţi pe bancă, dar în autocar stau unul lângă altul?

CITEŞTE ŞI:

Un italian celebru pune ţara pe jar: „Coronavirus? O răceală! Să-mi răspundă cineva la o întrebare!“

Mesaj virulent după ce a stat 21 de ore la vama Nădlac: „Şi apoi întrebăm de ce lumea pleacă din ţară!“

Românii reveniţi acasă, crucificaţi: „Vin doar să-i tratăm, fără să contribuie la sistemul Sănătăţii!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite