Sandu Neagu: "Orice aş face, lumea tot mă crede un beţiv"

Sandu Neagu, cel care, ca fotbalist, a scris istorie pentru Rapid şi pentru echipa naţională în anii '60 şi '70, este la ora actuală unul dintre cei mai prost plătiţi angajaţi ai clubului de

Sandu Neagu, cel care, ca fotbalist, a scris istorie pentru Rapid şi pentru echipa naţională în anii '60 şi '70, este la ora actuală unul dintre cei mai prost plătiţi angajaţi ai clubului de lângă Podul Grant. Bolnav şi ignorat de conducerea rapidistă, fostul atacant locuieşte într-o cameră de sub una dintre peluzele stadionului Giuleşti.
Viaţa fotbaliştilor, se spune, este una ingrată, pentru că existenţa lor cuprinde două etape extrem de diferite. Întâi, fotbaliştii îşi trăiesc viaţa sportivă, cea adevărată şi frumoasă, în care unii reuşesc să devină idolii tribunelor, obţin performanţe deosebite, au cele mai mari satisfacţii. Această primă perioadă a vieţii unui fotbalist, deşi este cea mai intensă, este şi de scurtă durată. La 35 de ani, ceea ce reprezintă floarea vârstei pentru oamenii obişnuiţi, majoritatea jucătorilor părăsesc gazonul, existenţa lor suferind o mutaţie, uneori de-a dreptul brutală. Cei obişnuiţi să fie mereu în centrul atenţiei intră într-un con de umbră, toţi însă caută, instinctiv, să regăsească în noile activităţi antrenorat, impresariat, afaceri - succesul avut în cariera de fotbalist.
Antrenează o grupă de copii în Giuleşti
Mulţi dintre foştii jucători şi-au legat şi după retragere viaţa de fotbal, însă există şi exemple ale unor nume mari care au decăzut în promiscuitate morală sau chiar mai rău: Paul Gascoigne sau George Best intră în această categorie. şi la noi sunt destule exemple ale unor foşti mari jucători care, după încheierea carierei, şi-au continuat existenţa boemă, iar azi sunt departe de gloria din alte vremuri. Sandu Neagu, cel care a jucat numai pentru Rapid, se numără printre ei. Din 1996 antrenor al unei grupe de copii din cadrul clubului giuleştean, fosta glorie a feroviarilor se poate lăuda doar cu invincibilitatea copiilor pe care îi pregăteşte. "Mă ocup de o grupă de copii, generaţie 1994. În toate competiţiile în care au jucat, de doi ani de zile de când le sunt antrenor, au câştigat absolut tot, nu au făcut nici măcar un meci nul", spune cel care şi-a legat pentru totdeauna numele de fotbalul românesc după golul înscris contra Cehoslovaciei la Campionatul Mondial din Mexic din 1970. Într-una dintre cafenelele de la stadionul Rapid se poate vedea atârnat pe perete un tablou care înfăţişează echipa care a cucerit campionatul pentru prima dată în istoria alb-vişiniilor. "Eu sunt ăla negru, al treilea de pe rândul de jos", spune cu un umor pe care nu l-a pierdut nea Sandu. Omul pe care îl ai acum în faţă nu mai este însă de mult sportivul performant de altădată. Are 58 de ani, dar encefalopatia hepatică de care suferă l-a marcat evident.
Pretinde că s-a lăsat de băut de opt luni
"Orice aş face, lumea mă crede un beţiv. Înainte de meciul Rapidului cu Mlada Boleslav, m-am dus aici, lângă stadion, să îmi iau ţigări, iar un echipaj de poliţie aflat în spatele meu mi-a zis că, dacă am băut, să trec pe trotuar. Oamenii habar nu au că nu mai beau de peste opt luni", explică Neagu, pe jumătate amuzat, pe jumătate afectat. În mod ciudat, omul care a făcut istorie pentru Rapid locuieşte într-o cameră aflată undeva sub una dintre peluzele stadionului Giuleşti, dar nimeni dintre cei care conduc acum gruparea de sub Podul Grant nu a găsit o soluţie rezonabilă pentru situaţia locativă a lui Sandu Neagu: "M-am recăsătorit acum opt ani, iar eu şi soţia mea locuim aici, la stadion". Arena de lângă şine păstrează însă multe amintiri frumoase pentru atacantul percutant de altădată. "Cel mai frumos gol pe care l-am înscris pe acest stadion a fost prin sezonul 1974-1975. Jucam contra Jiului Petroşani şi am reuşit să marchez dintr-o foarfecă superbă", face zâmbitor Neagu recurs la memorie. Momentul de vârf însă al carierei sale, o spune chiar el, a fost la Mondialul din Mexic din 1970. "Golul contra Cehoslovaciei a fost cea mai importantă realizare a mea. Îmi amintesc că, din fentă, cam cum a făcut Zicu cu Mlada, dar apoi a ratat, am trimis mingea printre picioarele a doi apărători, după care am trimis cu latul în plasă. A fost o nebunie, publicul mexican, dar şi ro