S-a decis prima campioană din Europa: cifre fabuloase pentru Oly într-o întrecere în care n-are nicio rivală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem în mijlocul lunii martie, iar majoritatea campionatelor de pe bătrânul continent se vor încheia undeva în luna mai. Cu toate acestea, în Grecia, lupta pentru supremaţie s-a încheiat deja.

În prima ligă elenă, statistică confirmă că Olympiakos e la alt nivel faţă de rivalele ei: începând cu sezonul 1996 / 1997, formaţia din Pireu a ratat locul 1 doar de două ori, în 2003 / 2004 şi în 2009 / 2010, în ambele cazuri terminând pe doi, după Panathinaikos. 

În rest, Oly a zburdat în primul eşalon. În stagiunea trecută, şi-a adjudecat locul 1 chiar la 11 martie, pentru ca acum să facă acest lucru cu o întârziere de patru zile, după o victorie acasă, 2-0 cu Panthrakikos. 

Succesul a venit în condiţiile în care antrenorul spaniol, Michel, şi-a menajat mulţi titulari, deoarece, miercuri, Olympiakos are meci cu Manchester United, în deplasare, în manşa secundă din optimile Ligii Campionilor. În tur, grecii s-au impus cu 2-0.

Bayern, alt record

În Bundesliga, Bayern Munchen nu se mai bate cu restul echipelor, ci cu recordurile. Etapa trecută, bavarezii au devenit prima echipă care a legat 16 victorii la rând în campionat şi prima care a reuşit să marcheze 72 de goluri în 24 de runde.

În etapa de weekend, echipa lui Guardiola a doborât alt record, de această dată unul european: Bayern a atins 50 de partide fără înfrângere, depăşind performanţa celor de la Arsenal. În stagiunea 2003 / 2004, londonezii au legat 49 de jocuri fără eşec. 

Având în vedere că Bayern – a câştigat, sâmbătă, 2-1, cu Leverkusen - are deja un avans de 23 de puncte faţă de locul 2, Borussia Dortmund, bavarezii pot deveni campioni peste două etape, adică la 25 martie.

Madrilenii, de neoprit

Spre deosebire de Germania şi de Grecia, în Spania, lupta pentru titlu e pe muchie de cuţit şi nu mai e o cursă între două echipe. Dacă în ultimele stagiuni, Barcelona şi Real Madrid au arătat că sunt la alt nivel faţă de restul grupărilor din La Liga, acum şi Atletico Madrid li s-a alăturat granzilor. Sâmbătă, ambele formaţii din Madrid au învins la limită: Real cu 1-0 la Malaga, iar Atletico cu acelaşi scor, acasă, pe Espanyol. 

Barcelona a trecut, duminică seară, cu 7-0 de Osasuna, astfel că, înainte de derby-ul Real Madrid – Barcelona (duminică, 23 martie, ora 22.00, Digi Sport), clasamentul arată aşa: 1. Real Madrid 70 de puncte, 2. Atletico Madrid 67 de puncte, 3. Barcelona 66 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite