"Rusine, rusine, rusine sa va fie!"
* Invinsi in tur, cu 3-1, si in retur, acasa, cu 1-0, dinamovistii au pus punct unui sezon european umilitor de scurt * Banderola de capitan a lui Kirita, vinovata de primirea golului * Sansele ca Dinu sa fie demis sunt foarte mici, dar el va fi "ars" la bani * In vreme ce Dinamo era umilita de Bruges, FC National, echipa care a pierdut titlul in ultima etapa, invingea campioana Spaniei la ea acasa
Cuvintele de mai sus, cu ghilimelele de rigoare, nu ne apartin, ci sunt expresia nemultumirii profunde strigate de suporterii campioanei Romaniei, Dinamo Bucuresti, pe finalul meciului cu FC Bruges, in momentul in care a devenit clar pentru toata lumea ca bucurestenii n-or sa ajunga in Champions League. Intalnirea cu belgienii, returul meciului din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, s-a disputat pe Stadionul "Cotroceni", in fata a 10.000 de fani ai "cainilor rosii", care au indurat ploaia rece, ca de toamna, ce s-a abatut asupra lor pe parcursul intregii partide, cu o singura dorinta: spalarea rusinii suferite saptamana trecuta. Iluzii desarte, insa, pentru ca Dinamo, campioana Romaniei, pentru ca asa a vrut Gigi Netoiu, nu l-a mai avut pe potentul om de afaceri in spate si a trebuit sa joace pe bune doua meciuri. Si ce-a iesit, a vazut toata lumea. Cornel Dinu, personaje celebre din conducerea clubului, precum Cristi Borcea, Simona Marinescu sau Vladimir Cohn, si chiar unii jucatori, spun ca echipa a jucat mai bine ca in tur, si, probabil, asa a fost, dar in fotbal nu mai conteaza de mult impresia artistica, ci golurile si scorul. Or, in doua partide cu FC Bruges, locul doi in clasamentul primei divizii belgiene, Dinamo a pierdut de doua ori, a incasat patru goluri, desi putea sa primeasca de doua ori pe atat, si a inscris o singura data, cu noroc. Cam astea ar fi datele tehnice ale unei "duble" care ne scoate si in acest an, prematur, din circuitul european si, daca e sa ne luam dupa Dinu, in curand or sa aiba aceeasi soarta FC National si Rapid, reprezentantele noastre in Cupa UEFA. Tehnicianul dinamovist a spus ca in acest moment nici o echipa romaneasca nu e capabila sa faca fata in cupele europene, dar in timp ce el dadea aceste declaratii pompoase, FC National, echipa care a pierdut titlul in favoarea dinamovistilor, in ultima etapa de campionat, ii strica Valenciei, campioana din Primera Division, cel mai puternic campionat de fotbal din lume, ceremonia de prezentare a lotului. Cornel Dinu este cel mai tare cand vine vorba de declaratii si de teoria fotbalului, jucatorii pe care ii pregateste sunt cei mai buni la schimbul de injuraturi cu suporterii care ii huiduie atat de meritat, dar cand vine vorba de fotbal, toti sunt o apa si un pamant. Emblematica in acest sens este faza golului victoriei belgienilor, inscris de Lange in minutul 19. Kirita, capitanul echipei, a preluat o minge din propriul careu, a inceput o cascada de driblinguri, dar s-a oprit ca "trasnit" in momentul in care a realizat ca si-a pierdut banderola de capitan. Spre "norocul" lui, Onut, omul de marcaj al lui Lange, o gasise si se aplecase sa o ridice, or chiar in aceste secunde a fost creat golul victoriei: mingea lasata de Kirita sa curga a fost centrata la marginea careului la Lange, nemarcat, iar acesta nu a avut altceva de facut decat sa trimita o scarita peste Cristi Munteanu. Simplu ca "buna ziua!" si, cu siguranta, antrenorul norvegian Trond Sollied nu i-a desenat lui Lange nici o schema pe tabla, si nu i-a explicat cum sa verticalizeze jocul intr-o astfel de faza. Cand primesti un gol asa cum a primit Dinamo miercuri seara nu mai conteaza nimic, nici o scuza nu mai are acoperire, iar cand suporterii iti striga ca esti penibil si sa-ti fie rusine, atunci pleci capul in pamant si iti faci autocritica, daca esti jucator, sau iti dai demisia, daca esti antrenor si mai ai un pic de onoare. Cornel Dinu nu o sa faca, insa, asa ceva si nici demis nu va fi, pentru ca el este, asa cum a spus doamna Marinescu, care il si sustine, cea mai buna solutie pentru Dinamo. Probabil pentru lupta din Divizia A.




















































