România va avea un debut de foc la Campionatul Mondial de polo. Componenţa grupelor şi programul tricolorilor la Barcelona
0Naţionala României va juca pe 22 iulie la turneul final de la Barcelona, urmând să întâlnească în primul meci din grupă Italia, campioană mondială en-titre şi vicecampioană olimpică.
Într-o perioadă în care fotbalul, cel mai mediatizat sport din România, nu prea ne oferă posibilitatea de a vedea echipa la turneele finale europene şi mondiale, există sporturi care oferă alternativa competiţiilor importante. Prima reprezentativă de rugby nu a ratat nicio participare la Cupa Mondială, „stejarii” reprezentând una dintre cele 12 naţiuni ale lumii care s-a calificat la toate ediţiile.
Cu o performanţă similară se poate lăuda şi naţionala de handbal feminin a României, care a participat la toate cele 19 ediţii ale Campionatului Mondial desfăşurate până în prezent. Din spate vine tare şi naţionala de polo, care va evolua pentru a treia oară consecutiv la turneul final al Campionatului Mondial. Competiţia are loc la Barcelona, între 19 iulie şi 4 august, iar România a fost repartizată în grupa D a competiţiei, urmând să se dueleze cu Italia, Germania şi Kazahstan. Obiectivul elevilor lui Vlad Hagiu este clasarea în primele opt reprezentative ale lumii.
„Nu sunt nişte adversare uşoare, doar echipa Kazahstanului ne e mai la îndemână. Meciurile decisive vor fi cu Germania şi cu Italia. Italia este favorită, iar noi ne vom bate cu Germania pentru locul doi. Ne dorim să avem o clasare cât mai bună în grupă ca să prindem un adversar mai uşor în faza următoare, poate Australia. Trebuie să forţăm să fim în primele 8, deşi este un obiectiv destul de îndrăzneţ”, a spus Dragoş Stoenescu, unul dintre cei mai vechi componenţi ai lotului.
În funcţie de locul pe care îl va ocupa în runda preliminară, România va juca în optimi cu o echipă din grupa C. De remarcat este că poloiştii români sunt la a noua participare la Mondiale, prima datând din anul 1973. Cea mai bună clasare din istoria participărilor s-a înregistrat chiar în 1973, când tricolorii au terminat pe locul 5 în lume.
Istoria participărilor României la Campionatul Mondial de polo:
1973 – locul 5
1975 – locul 6
1978 – locul 6
1982, 1986 – nu a participat
1991 – locul 9
1994 – locul 13
1998, 2001 – nu a participat
2003 – locul 12
2005 – locul 6
2007 – locul 11
2011 - locul 12
Componenţa grupelor:
Grupa A
Muntenegru
Spania
Grecia
Noua Zeelandă
Grupa B
Croaţia
Canada
Statele Unite ale Americii
Africa de Sud
Grupa C
Serbia
Ungaria
Australia
China
Grupa D
Italia
Germania
România
Kazahstan
Meciurile României din faza grupelor:
Italia-România, 22 iulie, ora 19.50 (ora României)
Kazahstan-România, 24 iulie, ora 18.30
Germania-România, 26 iulie, ora 14.30
Toate meciurile vor fi tranmise de Dolce Sport.
Avem trei sportivi la Mondialele de nataţie
În aceeaşi perioadă cu Campionatul Mondial de polo se va desfăşura, la Barcelona, şi Campionatul Mondial de nataţie. România va fi reprezentată de trei sportivi, însă şansele pentru o medalie sunt infime. Cel mai bine cotat este Norbert Trandafir, care s-a calificat cu baremul A. Ceilalţi doi sunt Alexandru Coci şi Ioana Popa. „Cred că obiectivul pentru Norbert este calificarea într-o semifinală. Dacă va trece de serii, îi va fi mai uşor în semifinale. Cred că în proba de 50 de metri ar avea şansa să prindă chiar o finală. Pe lângă cei trei, în cărţi a mai fost şi Dragoş Agache, dar el s-a accidentat”, a spus pentru „Adevărul” Camelia Potec, secretar federal în cadrul Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.