Recordul lui David Popovici, doborât! Vlad Stancu, cel mai rapid la 400 metri liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Popovici nu mai deține de vineri recordul național în proba de 400 de metri liber, fiind depășit de Vlad Stancu, cel care a scos un timp de 3,47 în cadrul Cupei României la natație, competiție care se dispută în aceste zile în bazinul de la Otopeni.

Vlad Stancu și David Popovici, și colegi, și concurenți. Foto Sportpictures
Vlad Stancu și David Popovici, și colegi, și concurenți. Foto Sportpictures

La final, sportivul legitimat la CSA Steaua s-a arătat, așa cum era de așteptat, foarte entuziasmat de această performanță, mai ales în condițiile în care el a dezvăluit că nu s-a pregătit foarte intens pentru această competiție.

Întrebat, în glumă, dacă se teme că David Popovici se va supăra că i-a doborât recordul, Vlad Stancu a apreciat că nu se pune problema de așa ceva, mai ales că această probă de 400 de metri liber nu este una dintre favoritele lui Popovici.

La o unghie de calificarea la Olimpiadă 

„Foarte bine, am avut o pregătire enormă, în sfârșit se văd roadele și sunt foarte fericit. E un timp extraordinar, mă simt foarte, foarte bine. Mai sunt la două sutimi de baremul pentru Jocuri la 400, o unghie.

Da, să sperăm. Acum, în vară, Europenele de seniori, la Belgrad, și Mondialele de juniori, în Israel, nu o să merg la Mondialele de seniori, am ales să mă pregătesc. Eu sper că va fi un an mai bun decât 2022, Doamne ajută!

David, învingător la 100 metri fluture

Referitor la faptul că la Cupa României la natație i-a doborât recordul colegului său din lotul național, David Popovici, Vlad e convins că acesta nu se va supăra: ”E exclus!”, după care a continuat: ”Nici acum nu am fost pregătit pentru acest național, săptămâna asta am avut niște antrenamente foarte intense și cu siguranță o să pot să fac timpul de calificare la Jocurile Olimpice”.

Mai târziu, a venit și răspunsul lui David Popovici: campionul lumii a câștigat o finală cu care nu e obișnuit, cea de la 100 m fluture. Cu un timp de de 52,45 secunde, el i-a depășit pe Daniel Martin (53,59 s) și pe Dragoș Ghile, partenerul său de antrenamente (54,56 s).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite