Rapidul este codaşa Ligii 1, dar patronul Valerii Moraru spune că obiectivul echipei nu este evitarea retrogradării
0Deşi este "lanterna roşie" a Ligii 1, cu 11 puncte acumulate în 17 etape, Rapidul are, potrivit patronului Valerii Moraru, cu totul alt obiectiv decât salvarea de la retrogradare.
Patronul Valerii Moraru a vorbit pe larg, la Digi Sport, despre situaţia actuală a Rapidului. Echipa din Grant are probleme mari, fiind în insolvenţă şi codaşă în Liga 1. Şansele pentru a salvarea de la retrogradare sunt destul de mici, chiar dacă mai sunt de jucat încă 17 etape, în retur. Însă, Moraru dă de înţeles că nu evitarea retrogradării este principalul obiectiv al echipei sale, ci evitarea faliementului.
"Rapid e un brand. Unul care ar trebui şi e necesar să supravieţuiască. Dacă nu ar fi fost Rapid nu cred că investeam atâta. Dacă am reuşi să scoatem clubul din insolvenţă mai repede, am avea şi economii foarte mari. Indiferent de situaţie, noi vom căuta să salvăm echipa, să construim, obiectivul numărul 1 este scoaterea echipei din insolvenţă, evitarea falimentului, iar al doilea de a nu retrograda. Ieşirea din insolvenţă depinde de cum finalizăm dosarele care sunt încă pe rol. Vom face tot posibilul să nu mai existe întârzieri la salarii. Dar în viaţă nu poate nimeni să garanteze nimic. Vrem, însă, ca fotbaliştii să nu se mai gândească la ceea ce ţine de bani. Pustai este optimist, a verificat tot, e mulţumit cu condiţii, îşi doreşte mult să construiască o echipă omogenă, îşi doreşte mult rezultate şi la Rapid altfel e imposibil”, a precizat Valerii Moraru.
Rapid se află în insolvenţă de anul trecut, un administrator judiciar fiind însărcinat să se ocupe de situaţia financiară a formaţiei din Grant.