Rapid tremură: „Adevărul“ explică de ce echipa riscă să ajungă direct în „B“, în acest sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii insistă că nu vor juca, sâmbătă, la Constanţa, dacă nu-şi primesc o parte din bani. Lovitura decsiviă ar putea veni însă, după un verdict dat de Tribunal.

O săptămână care a început cu suspendarea Stadionului din Giuleşti se poate încheia catastrofal pentru rapidişti.

După ce au aflat că, potrivit planului de restructurare, îşi vor pierde 90 la sută din restanţele acumulate înaintea intrării clubului în insolvenţă, jucătorii au trecut la proteste. Iniţial, au boicotat antrenamentele din timpul săptămânii, pentru ca acum să treacă la următoarea etapă: iminenta boicotare a unui meci de campionat. 

Herea şi compania sunt furioşi că, pe lângă banii pe care i-au pierdut după intrarea clubului în insolvenţă, nu şi-au luat salariile pe lunile februarie şi martie. Această situaţie e în contradicţie cu legea insolvenţei. Aceasta spune, clar, că o societate aflată în insolvenţă ar trebui să fie cu plăţile la zi către angajaţi, pentru a evita falimentul.

„Am stabilit că nu ne antrenăm şi că nu o să facem deplasarea la Constanţa. Poate o vizită şi un discurs palpabil şi corect ne pot face să ne răzgândim, dar ceva concret. În principiu, să ne plătească o parte din drepturile salariale“, a spus căpitanul Nicolae Grigore miercuri seară.

„Nu jucăm! Ce putem păţi?“

În ciuda ameninţărilor fotbaliştilor, situaţia nu s-a schimbat nici joi la prânz, iar elevii lui Marian Rada au insistat că nu vor intra pe teren cu Viitorul.

„Ne-am antrenat, însă ne menţinem decizia de a nu ne prezenta la meciul de la Constanţa. Nu ne e teamă că vom fi acuzaţi de alte cluburi că nu respectăm competiţia. Mai rău decât ceea ce ni se întâmplă acum ce poate fi?“, a spus Ovidiu Herea. 

Toată echipa la Tribunal

Acesta a dezvăluit că, până să se hotărască, dacă vor face deplasarea la Constanţa, rapidiştii au alt plan concret. „O să mergem cu toţii, vineri, la Tribunal, ca să vedem ce e cu planul de reorganizare“, a adăugat Herea. Acest plan a fost votat în Adunarea Creditorilor şi de aprobarea lui depinde şi soarta Rapidului. În cazul în care el va fi respins de Tribunal, echipa nu poate primi licenţă pentru viitorul sezon de Liga I şi va fi retrogradată în „B“.

Jucătorii au contestat acest plan de reorganizare, impus de firmele lui Copos, care i-a condamnat pe fotbalişti să piardă 90 la sută din datoriile pe care clubul le avea faţă de ei, înainte de declanşarea procedurii de insolvenţă.

Speranţele stau în Gruia Stoica

Clubul e pe marginea prăpastiei, iar speranţele de salvare sunt în Gruia Stoica, omul care negociază preluarea Rapidului cu George Copos. Stoica a fost în tribune, la derby-ul cu Steaua, fiind însoţit de fiica sa, dar şi de Ioan Andone.

„I-a plăcut mult de ce a văzut, acum trebuie să se decidă.  Dacă el va investi la Rapid, o să mă duc antrenor şi sper ca Marian Rada să colaboreze cu mine“, a declarat „Fălcosul“. El i-a sfătuit pe jucători să nu boicoteze partida cu Viitorul Constanţa. 

„În primul rând, băieţii trebuie să se respecte pe ei, iar apoi, dacă n-ar intra pe teren, n-ar fi corect faţă de celelalte echipe, care se luptă cu Viitorul la retrogradare“, a adăugat Andone.

Pe Copos nu l-am mai văzut de la meciul cu Braşov, pe vremea când era antrenor Sabău. Nu l-am mai văzut pe nicăieri, nici măcar pe la Pro Rapid. Nicolae Grigore căpitan Rapid

180

de zile au trecut de când Copos n-a mai asistat la o partidă a Rapidului. Ultima dată a fost la Rapid – Braşov, scor 1-2, la 19 octombrie 2012.

Gigi se amuză pe seama crizei de la Rapid

Patronul Stelei a recunoscut că s-ar bucura ca Rapid să nu joace la Constanţa şi să piardă cu 0-3 la masa verde. „Le-aş da rapidiştilor o primă ca să nu joace cu Viitorul, fiindcă vreau ca echipa naşului meu (n.r. – Hagi) să se salveze de la retrogradare“, a spus Gigi Becali. După această afirmaţie, pe internet circulă o glumă: „Gigi le-a promis celor de la Rapid că le dă pe Mihai Stoica, să facă ce vor cu el o oră, dacă nu vor merge la Constanţa“.

Va fi scandal cu Digi Sport

Rapidiştii nu vor să joace cu Viitorul, din cauza problemelor interne, însă o eventuală neprezentare a lor la Constanţa va arunca în aer şi LPF. Digi Sport, postul care ar trebui să televizeze meciul, ar putea acţiona Liga în judecată, în condiţiile în care a plătit 110.000 de euro pentru fiecare meci din campionat!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite