Rafael Nadal, vaccinat, are COVID: Când s-a infectat şi ce riscă după o veste teribilă
0Spaniolul de 35 de ani era indecis, în privinţa participării la Australian Open 2022 (17-30 ianuarie), iar acum şansele sale de a ajunge, la Melbourne, tind spre zero.
Continuă o perioadă groaznică pentru Rafael Nadal (6 ATP). Absent din circuitul ATP din luna august, din cauza problemelor medicale, spaniolul s-a întors pe teren, în weekend, la Abu Dhabi (Emirate).
A jucat două partide, în demonstrativul „Mubadala World Tennis Championship“, ambele pierdute, cu Murray (134 ATP) şi cu Shapovalov (14 ATP). Iar la revenirea în Spania, Nadal, vaccinat cu schema completă, a aflat că are COVID-19. Anunţul l-a făcut pe contul său de Instagram, după cum a informat presa internaţională.
Pe lângă faptul că va petrece următoarele două săptămâni în izolare, Nadal are de acum şanse minime de a juca la Australian Open 2022. El, oricum, era sceptic că va fi gata din punct de vedere fizic pentru competiţia găzduită de Melbourne, inclusiv după cele două partide disputate, la Abu Dhabi. Acum, infecţia cu SARS-CoV-2 va micşora şi mai mult şansele ibericului de a ajunge în Australia.
Nadal a câştigat Australian Open o singură dată, în 2009. La ediţia din 2021, el s-a oprit în sferturi.
Iminenta absenţă a lui Nadal îi va îngrozi pe organizatorii de la Australian Open 2022, care deja se confruntă cu mari probleme la capitolul vedetelor care vor rata turneul, după cum „Adevărul“ a scris aici.