Răducioiu, discurs dur după Kosovo - România 0-0. „Lamentabil! Jucători indolenți”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a reușit un rezultat bun în Kosovo, în condițiile în care prestația ”tricolorilor” a fost în multe momente dezamăgitoare. Elevii lui Edi Iordănescu se mențin pe locul 2 în grupa pentru calificarea la Euro 2024.

Florin Răducioiu, dezamăgit de naționala României. FOTO Inquam Photos
Florin Răducioiu, dezamăgit de naționala României. FOTO Inquam Photos

Florin Răducioiu a criticat dur prestația României, în special pe faza de atac, fiind convins că trupa lui Edi Iordănescu a obținut un egal norocos. „Apreciez foarte mult sacrificiul jucătorilor din națională. Apreciez foarte mult sacrificiul celor din apărare, dar prea puţin din atac. Jucători aproape indolenți! Băieţii ăştia nu au reuşit... Vrem mai mult. Dacă vrem să ne calificăm, trebuie să fim mult mai eficienţi.

Pe mine nu mă deranja dacă am fi avut ocazii de gol, cum au avut ei, pe contraatac. Dar nu am reuşit să ieşim cu 3-4 pase din propriu teren. Este lamentabil! Inadmisibil! Nu se poate!

Nu merităm punctul din Kosovo

Nu meritam să terminăm la egalitate! Kosovo a fost superioară, mai ales în repriza a doua, din aproape toate punctele de vedere: fizic, tactic, tehnic, al voinţei de luptă. Doar imprecizia, mai ales a lui Muriqi, a făcut să nu ne întoarcem fără nici măcar un punct din Kosovo.

A fost o echipă a României care nu a arătat aproape nimic. O echipă a României disperată în a doua repriză, mai ales. Părea că de la un moment la altul Kosovo putea înscrie.

Nu putem emite pretenţii pentru locul doi, mai ales după această repriză a doua dezastruoasă. Sunt foarte dezamăgit! Mă aşteptam un pic mai mult şi din punct de vedere individual de la Man, la Coman, de la cei care au intrat. De Puşcaş nu mai spun”, a declarat Răducioiu la Prima Sport.

Preliminarii Euro 2024, grupa I

Etapa a 3-a

Kosovo - România 0-0

Andorra - Elveția 1-2

Belarus - Israel 1-2

Clasament grupa I

1. Elveția          3            3            0            0            10-1      9

2. România      3            2            1            0            4-1        7

3. Israel             3            1            1            1            3-5        4

4. Kosovo         3            0            3            0            2-2        3

5. Andorra       3            0            1            2            2-5        1

6. Belarus         3            0            0            3            2-9        0

*Primele două clasate se califică la turneul final din Germania.

Următoarele meciuri în grupa I

Etapa a 4-a (19 iunie)

Elveția - România (Prima TV, ora 21.45)

Israel - Andorra 21.45

Belarus - Kosovo 21.45

Se va juca la Budapesta.

Etapa a 5-a (9 septembrie)

Andorra - Belarus 19.00

România - Israel 21.45

Kosovo - Elveția 21.45

Etapa a 6-a (12 septembrie)

România - Kosovo 21.45

Elveția - Andorra 21.45

Israel - Belarus 21.45

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite