Kosovo-România 0-0. Ultrașii Uniți sub Tricolor, evacuați de pe stadion! Scandarea care le-a scos din sărite pe gazde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu s-a văzut la televizor, naționala României e fost încurajată la Priștina de o mână de suporteri. Cum pentru fanii obișnuiți deplasarea în Kosovo a fost considerată periculoasă, pentru că statul român nu recunoaște independența țării majoritar musulmane, ultranaționaliștii din gruparea Uniți sub Tricolor au fost singurii susținători ai naționalei la partida de vineri seara.

Fanii din gruparea Uniți sub Tricolor au făcut scandal la toate meciurile naționalei. Foto Mediafax
Fanii din gruparea Uniți sub Tricolor au făcut scandal la toate meciurile naționalei. Foto Mediafax

Dacă fanii kosovarilor ne-au fluierat imnul, în schimb românii au contracarat cu o lozincă interzisă de UEFA: ”Kosovo e Serbia”! Drept pentru care au fost evacuați imediat de pe arena din Priștina, dar și agresați de forțele de ordine. Intrați pe stadion abia în repriza a doua, ultrașii au detonat câteva petarde, după care au început să scandeze cu conotații politice.

Federația riscă din nou amenzi usturătoare și chiar suspendarea terenului, având în vedere că la fiecare partidă a naționalei s-a întâmplat așa! La meciul din Andorra, suporterii din Uniți sub Tricolor s-au bătut între ei și au făcut un show incendiar, la propriu, pentru ca la partida de acasă cu Belarus să scandeze împotriva ungurilor.

Românii, evacuați din arena din Priștina. Captură DigiSport
Românii, evacuați din arena din Priștina. Captură DigiSport

Drept urmare, FRF a fost amendată cu 15.000 de euro, sancțiune dublată de închiderea parțială a stadionului la următorul meci pe care „tricolorii” îl vor disputa pe teren propriu, cu Israel, pe 9 septembrie. Astfel că, după incidentele din Kosovo, sancțiunea dictată de UEFA ar putea fi extinsă: o amendă și mai consistentă, existând posibilitatea închiderea unui sector și mai mare, dacă nu chiar totală.

Preliminarii Euro 2024, grupa I

Etapa a 3-a (16 iunie)

Kosovo - România 0-0

Andorra - Elveția 1-2

Belarus - Israel 1-2

Clasament grupa I

1. Elveția          3            3            0            0            10-1      9

2. România      3            2            1            0            4-1        7

3. Israel             3            1            1            1            3-5        4

4. Kosovo         3            0            3            0            2-2        3

5. Andorra       3            0            1            2            2-5        1

6. Belarus         3            0            0            3            2-9        0

*Primele două clasate se califică la turneul final din Germania.

Următoarele meciuri în grupa I

Etapa a 4-a (19 iunie)

Elveția - România (Prima TV, ora 21.45)

Israel - Andorra 21.45

Belarus - Kosovo 21.45

Se va juca la Budapesta.

Etapa a 5-a (9 septembrie)

Andorra - Belarus 19.00

România - Israel 21.45

Kosovo - Elveția 21.45

Etapa a 6-a (12 septembrie)

România - Kosovo 21.45

Elveția - Andorra 21.45

Israel - Belarus 21.45

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite