Radu Drăgușin, 10 minute de presiune teribilă. Românul, protagonistul unor faze controversate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Drăgușin a jucat 10 minute pentru Tottenham în remiza cu Everton (2-2), antrenorul Ange Postecoglou urmând același scenariu ca în precedentele partide: l-a trimis pe teren pe final, ca să întărească apărarea. Românul a intrat la 2-1, dar gazdele au egalat în prelungiri.

Dacă în celelalte jocuri Radu Drăgușin a avut o misiune mai ușoară, Tottenham reușit să țină adversarii la distanță în ultimele minute, acum ”tricolorul” a trebuit să facă față tăvălugului lui Everton, care s-a aruncat în atac în căutarea egalării. Prilej pentru internaționalul român să arate ce poate în aceste condiții. Și evoluția sa a fost la limită, Radu descoperind tăria duelurilor din Premier League.

Drăgușin s-a ținut bine pe picioare, ba chiar prea bine, două dintre contrele sale cu adversarii fiind susceptibile de penalty. Prima s-a petrecut imediat după ce Drăgușin a intrat în teren. La o centrare de pe partea dreaptă, fundașul s-a luptat pentru minge cu Beto. În urma contactului, portughezul a căzut și a cerut vehement lovitură de pedeapsă. Arbitrul nu a dat, spre disperarea gazdelor, iar Ion Crăciunescu a spus că ”centralul” a apreciat bine faza: "Nu ar fi trebuit acordat penalty. Mie mi se pare că îl trage de tricou puțin, dar este un contact involuntar". În urma protestelor vehemente, antrenorul lui Everton, Sean Dych, a primit cartonaș galben.

Romero a gafat, fanii îl cer pe român titular

Apoi, în minutul 90+3, Radu Drăgușin a avut o intervenție asupra aceluiași Beto. Faultul s-a petrecut la limita careului, iar de data asta Crăciunescu i-a dat dreptate atacantului: "Da, intră urât. Mi se pare că se duce direct în el și îl împinge cu mâna. Îl dă la o parte din direcția de alergare către minge. Nu e umăr la umăr".

Radu Drăgușin a pus serios osul la treabă. Foto Facebook
Radu Drăgușin a pus serios osul la treabă. Foto Facebook

În cea ce privește golul încasat de Tottenham, românul nu a avut nicio vină. Presa britanică l-a identificat pe colegul românului din apărare, argentinianul Romero, drept cel care a greșit. Așa că fanii lui Spurs au fost vehemenți după partidă, cerând ca românul să fie titular: ”Aruncați-l pe Romero și puneți-l pe Drăgușin”. ”Îmi imaginez cum arată o apărare cu Van și Drăgușin. Ar fi FIFA în viața reală”. ”De ce e titular Romero? Pe Drăgușin de ce l-am luat?” sau ”A jucat foarte bine Drăgușin”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite