PSG pregătește „jihadul“ în returul cu Dortmund: declarația care arată ce urmează la Paris

0
Publicat:

Paris Saint-Germain a fost ansamblată cu petrodolarii arabilor din Qatar cu un singur obiectiv internațional: câștigarea Ligii Campionilor. Deocamdată însă, la mai bine de un deceniu de la sosirea lui Nasser Al-Khelaifi în fruntea clubului, PSG are doar o finală, pierdută în 2020. De aceea, acum francezii își pun toate speranțele în returul cu Dortmund din semifinalele competiției.

Nasser Al-Khelaifi, omul din fruntea clubului PSG. FOTO: Facebook
Nasser Al-Khelaifi, omul din fruntea clubului PSG. FOTO: Facebook

"Nu mai avem nimic de pierdut", a declarat Luis Enrique, antrenorul echipei PSG, învinsă miercuri cu 1-0 în deplasare de Borussia Dortmund în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.

"Au fost 3.000 de suporteri parizieni în această seară şi vor fi peste 45.000 marţi pe Parc des Princes, vom lupta pentru calificarea în această finală, nu mai avem nimic de pierdut", a declarat Luis Enrique într-o conferinţă de presă.

Potrivit tehnicianului spaniol, "ambele echipe au jucat foarte bine cu mingea, diferenţa este doar că ei au reuşit să înscrie o dată, dar acest rezultat arată egalitatea dintre cele două echipe". Dortmund este "un adversar de nivel înalt, dar am avut ocazii să egalăm", a spus tehnicianul.

PSG va avea aproape o săptămână pentru a pregăti returul, parizienii neavând meci în weekend în Ligue 1.

Luis Enrqiue, antrenor PSG. FOTO: Arhiva Adevărul
Luis Enrqiue, antrenor PSG. FOTO: Arhiva Adevărul

"Sunt sigur că va fi prima dată când Borussia va juca returul în deplasare, iar pentru noi va fi prima oară când vom juca manşa secundă acasă, sunt scenarii diferite", a spus Luis Enrique, adăugând că echipei sale "i-a lipsit intensitatea în prima repriză", dar lucrurile au stat "mai bine în repriza a doua".

Întrebat despre înlocuirea lui Bradley Barcola, în minutul 65, cu Randal Kolo Muani, preferat lui Goncalo Ramos, deşi acesta din urmă este în mare formă, spaniolul a răspuns: "Antrenorii iau decizii în funcţie de ceea ce cred că este mai bine pentru echipele lor".

Liga Campionilor, semifinale

Bayern Munchen – Real Madrid 2-2

returul se va disputa pe 8 mai.

Dortmund – Paris Saint-Germain 1-0

returul se va disputa pe 7 mai.

Finala competiției va fi găzduită de Stadionul „Wembley“ (Londra) pe data de 1 iunie.

Liga Europa, semifinale

Joi, ora 22.00

Marseille – Atalanta

Platforma VOYO

AS Roma – Leverkusen

Pro Arena și platforma VOYO

Meciurile retur se vor juca pe 9 mai.

Finala competiției va fi găzduită de „Aviva Stadium“ (Dublin) pe 22 mai.

Conference League, semifinale

Joi, ora 22.00, platforma VOYO

Aston Villa – Olympiakos

Returul va fi pe 9 mai.

Fiorentina – Club Brugge

Returul va fi pe 8 mai.

Finala va fi pe „Agia Sophia Stadium“ (Atena) pe 29 mai.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite