Primul trofeu european, remunerat cu 3.000 de lei!

Pentru cucerirea Cupei IHF din 1984, primul titlu continental din istoria clubului vâlcean, jucătoarele de la Oltchim au primit echivalentul unui salariu de inginer din acea vreme. Fostele glorii ale echipei ne-au povestit amănunte inedite din perioada de pionierat  a handbalului vâlcean.

Ajunsă în careul de aşi al Europei pentru al doilea an consecutiv, Oltchim stă acum la masa bogaţilor. Are un buget considerabil, la nivelul formaţiilor de top din Liga Campionilor, iar jucătoarele au contracte profesioniste. În urmă cu un sfert de secol, pe vremea când Oltchim începea să emită pretenţii în cupele europene , situaţia era cu totul alta.

„Doar două fete erau din Vâlcea, restul am fost aduse cu serviciul din toate colţurile ţării. Nu eram plătite în funcţie de cum jucam, ci de pregătirea noastră profesională. Eu primeam în jur de 1.900 de lei pentru că terminasem matematica", rememorează Geogeta Andronache, care lucrează în prezent la Centrul de Calcul din cadrul combinatului chimic.

Prin comparaţie, Hilda Popescu (vicecampioană mondială cu România în 1973) primea doar 1.300 de lei pentru că era angajată ca muncitoare necalificată. „Handbalul nu era un sport bănos atunci. Primele ajungeau la 200 de lei pentru o victorie acasă şi se dublau pentru un succes în deplasare. Îmi aduc aminte că pentru câştigarea Cupei IHF din 1984 am primit 3.000 de lei, un salariu de inginer. Singurul nostru avantaj era acela că eram foarte respectate în oraş şi puteam face mai uşor rost de mâncare şi alte produse, care nu se găseau în acea epocă", povesteşte aceasta.

Urmărite de securitate

Foarte apreciate şi peste hotare, Georgeta Andronache şi Hilda Popescu (fosta soţie a reputatului tehnician Constantin „Pilică" Popescu ) au fost ofertate de alte naţionale, dar au refuzat să părăsească România din diverse motive.

„Securitatea era mereu cu ochii pe mine pentru că sunt nemţoaică şi le era frică că fug în Germania. Aveam deja un copil, era cu mama la Timişoara şi nu eram nebună să îl las aici. La semifinala Cupei IHF din 1984 mi s-a interzis să merg cu echipa deorece le era teamă că rămân în Olanda. Culmea, la finala cu nemţoaicele de la Oldenburg, am primit undă verde pentru că miza era prea mare", rememorează Hilda Popescu.

O apreciază pe Ramona Maier

Fostul căpitan al Oltchimului din anii '80 consideră că valoarea lotului le dă dreptul „galacticelor" să spere că vor câştiga trofeul în acest sezon.

„Singura problemă a echipei este factorul psihic. Se întâmplă ca o jucătoare să facă o greşeală şi persistă atunci în aruncările la poartă, în loc să lase o altă coechipieră să facă asta. Îmi place mult de Ramona Maier. Evoluează constant la un nivel ridicat, are o aruncare prin evitare superbă şi este printre cele mai bune din lume pe postul ei. Şi Neagu este foarte promiţătoare, dar este încă necoaptă. Dacă trec de Györ, trofeul ajunge la Vâlcea", spune Georgeta Andronache.

Deoarece în anii '80 puţine echipe din prima ligă dispuneau de săli, handbalul se juca deseori în aer liber, pe iarbă, ciment sau zgură. Cu toate acestea, handbalistele nu se menajau deloc, lucru ce atrăgea de la sine julituri, vânătăi. „Aveam coatele şi genunchii făcute praf şi am rămas cu ceva sechele şi acum. Cel mai interesant era când trebuia să jucăm pe ploaie sau pe ninsoare. Unele meciuri se terminau cu doar două-trei goluri pentru că nu puteai să driblezi deoarece mingea rămânea în noroi. Atunci, când era foarte frig, nu se mai făceau schimbări pentru că rezervele aveau degetele îngheţate", rememorează cele două foste glorii ale Oltchimului.