Preliminariile Euro 2024. Surprize mari în grupa noastră: Elveția și blestemul prelungirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România s-a împiedicat de Israel pe Arena Națională, dar rezultatul de 1-1 e unul excepțional având în vedere jocul lamentabil al ”tricolorilor”. Celelalte partide din Grupa I de calificare la Euro 2024 s-au încheiat cu surprize mari.

Yann Sommer, învins din nou în prelungirile partidei. Foto talksport
Yann Sommer, învins din nou în prelungirile partidei. Foto talksport

Belarus a reușit doar un 0-0 pe terenul Andorrei, iar Elveția a trecut din nou prin blestemul prelungirilor. Dacă în meciul precedent băieții noștri au egalat de la 0-2 în ultimele minute ale meciului de la Lucerna, acum favorita grupei a trecut din nou pe lângă victorie.

Elveția a avut din nou ghinion, la fel ca în meciul cu România. Împotriva lui Kosovo, elvețienii au condus de două ori. Freuler a deschis repede scorul, iar Muriqi a egalat în minutul 65. Națonala helvetă a beneficiat apoi de autogolul lui Rrahmani și părea că se îndreaptă spre victorie. Doar că Muriqi nu a fost de acord, a făcut 2-2 la exact ultima fază, cu un șut din careu.

Dacă ne uităm pe ultimele rezultate ale Elveției, ne dăm seama că ne-am speriat degeaba: 2-1 cu Andorra, 2-2 cu România și 2-2 cu Kosovo. Doar că suntem noi prea slabi pentru a emite pretenții la primul loc în grupa de calificare la Euro 2024.

Preliminarii Euro 2024

Grupa I, rezultate etapa a 5-a

România - Israel 1-1

Andorra - Belarus 0-0

Kosovo - Elveția 2-2

Clasament

1. Elveția            5            14-5      11

2. România        5            7-4        9

3. Israel               5            6-7        8

4. Kosovo           5            5-6        4

5. Belarus          5            4-10      4

6. Andorra         5            3-7        2

Etapa viitoare (12 septembrie)

România - Kosovo (21.45, Antena 1)

Elveția - Andorra (21.45)

Israel - Belarus (21.45)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite