Prea slabi în Cupa Davis. România, executată de Grecia în barajul pentru Grupa Mondială II
0România a dat în barajul pentru Grupa Mondială II peste Grecia, echipă care respiră prin starul Stefanos Tsitsipas, ocupantul poziției 10 în clasamentul ATP. Dar noi nu respirăm deloc, dovadă că ne-am inclinat și în fața coechipierului lui Tsitsipas, aflat după poziția 1.000 mondială!
Ieri, Marius Copil (33 de ani, 283 ATP) a deschis meciul contra vedetei grecilor și s-a înclinat logic, 3-6, 4-6 în fața jucătorului de 25 de ani. A doua înfruntare a fost durroasă pentru România. Nicholas David Ionel (21 de ani, 265 ATP), cea mai bună rachetă a țării, s-a înclinat în fața lui Aristotelis Thanos (22 de ani), jucător care practic nu există în tenisul mondial și care se situează pe poziția 1.433 ATP, cu 4-6, 6-3, 6-2.
Grecii ne mai bătuseră în 1933
Astăzi, naționala noastră și-a luat gândul de la victorie, chiar dacă a început bine meciul de dublu contra fraților Petros și Stefanos Tsitsipas. Marius Copil și Victor Cornea au câștigat primul set la tiebreak, dar au clacat în următoarele două, 6-3, 6-4, astfel că Grecia s-a impus în minimum de meciuri în întâlnirea cu România.
Astăzi mai sunt programate partidele Stefanos Tsitsipas - Nicholas Ionel și Aristotelis Thanos - Marius Copil, însă antrenorii pot face unele modificări. Aceasta este cea de-a treia confruntare în Cupa Davis dintre cele două echipe, fiecare având câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.
În precedenta partidă, România a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Taiwan în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, la Mamaia. Grecia a pierdut în aceeaşi fază în faţa Slovaciei cu 1-3, la Atena. După ce au trecut de naționala tricoloră, grecii vor juca baraj pentru turneul final al competiţiei, în timp ce România va disputa viitorul meci în Grupa Mondială II, în septembrie.