Porumboiu, analiză elegantă după Liverpool – Real: Verdict despre faza penalty-ului refuzat de Istvan Kovacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liverpool și Real Madrid ne-au oferit un spectacol de gală, marți seară, cu șapte goluri. Iar după această demonstrație de fotbal de cea mai bună calitate, comentariile antrenorilor și jucătorilor au fost strict despre meci, fără nicio referire la arbitraj. Acest tip de comportament poate fi o lecție pentru sportul românesc, care suferă de o „boală“ despre care Adevărul a scris aici.

Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu

Dacă Liverpool și Real au trecut deja peste partida de marți seară, în România, discuția rămâne aprinsă în jurul fazei din minutul 53. Când Dani Carvajal (Real Madrid) l-a împins în careul său pe Darwin Nunez (Liverpool), însă Istvan Kovacs n-a acordat penalty. Între timp, la noi, decizia centralului din Carei a generat păreri pro și contra.

Acum, o opinie despre această fază a fost exprimată și de Adrian Porumboiu, în dialog cu Antena Sport. Fostul mare arbitru n-a fost la fel de vehement, precum Ion Crăciunescu, însă a lăsat de înțeles că, mai degrabă, ar fi acordat 11 metri pentru Liverpool.

Ce a spus Adrian Porumboiu?

*În general, o prestație bună (n.r. – pentru Istvan Kovacs), chiar spre foarte bună. Numai că, după opinia mea, la 2-3, a avut Liverpool un 11 metri, pe care nu l-a sancționat. Mă rog, așa s-a văzut… dacă n-au intervenit și cei din camera VAR, n-a fost să fie. Dar, după părerea mea, este o împingere care îl scoate din posesia mingii pe jucătorul de la Liverpool (n.r. – Dawin Nunez).

*Până la urmă, cel care răspunde de joc e arbitrul. VAR-ul nu o să răspundă niciodată, pentru că e un adjuvant. N-o să auziți pe nimeni că a găsit VAR-ul vinovat. A fost un arbitraj bun, nu i-a încurcat cu nimic, a asigurat cursivitate jocului. Acel penalty este doar un subiect de discuție, asta nu înseamnă că micșorează ceva din calitatea arbitrajului.

*Diferența de scor a fost una destul de evidentă, cu toate că, la 2-3, dacă se marca… dar nu mai comentează nimeni la 2-5. Important este că se află în lumea bună și trebuie să rămână acolo. Lucrurile pot să fie doar pozitive în ceea ce privește viitorul lui Kovacs. Arbitrează la cel mai înalt nivel.

*Faptul că un arbitru este invitat să participe, la un asemenea nivel, este un lucru foarte bun pentru arbitrajul românesc. Dar este o diferență foarte mare între jocurile care se dispută în Champions League și cele din țară. Au o legătură așa… ca între farfuriile zburătoare și mersul cu căruța prin nu știu ce tarlale. Așa apar și greșeli foarte puține de arbitraj. Jocul nu i-a creat niciun fel de probleme, el și-a văzut de treaba lui și a arbitrat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite