Poftă de tenis! Halep, victorie cu Barty, după un meci decis la supertiebreak

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Simona Halep a câştigat, vineri, în cadrul turneului demonstrativ de la Adelaide, primul meci jucat în 2021, împotriva liderului clasamentului mondial, Ashleigh Barty

Întâlnirea dintre cele mai bine clasate sportive în topul WTA  a fost una echilibrată, ambele jucătare împărţindu-şi momentele în care au dominat jocul. După un debut echilibrat de meci, 2-2, autralianca a reuşit break-ul în game-ul 6 şi şi-a trecut în cont primul set cu 6-3.

Simona a fost nevoită să salveze o minge de break în chiar primul game al setlui secund. Scapată de acest moment dificil, românca a mai pierdut doar 11 puncte până la finalul setului, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1. Chiar dacă supertiebreak-ul a fost foarte echilibrat, cu multe rezultate de egalitate (2-2, 4-4, 5-5, 7-7 şi 8-8), Simona nu a fost niciodată condusă şi a închis meciul la prima oportunitate, 10-8. 

Rezultatele înregistrate la demonstrativul de la Adelaide:

Djokovici (1 ATP) - Sinner (36 ATP) 6-3 (s-a jucat un singur set)

Sârbul s-a retras iniţial de la meciul cu Sinner, în locul său jucând în primul set compatriotul său Filip Krajinovici (31 ATP), dar Djokovici a revenit în setul al doilea. Potrivit The Guardian, liderul ATP nu a jucat primul set din cauza unor băşici la mână, el făcând anunţul cu 30 de minute înainte de start. Apoi, Djokovici a apărut pe teren şi i-a luat locul lui Krajonovici. Krajinovici a câştigat setul cu Sinner, scor 6-3

Osaka (3 WTA) - S. Williams (11 WTA) 2-6, 6-2 10-7

De la ora locală 19.00 (10.30, ora României)

Nadal (2 ATP) - Thiem (3 ATP) 7-5, 6-4

Barty (1 WTA) - Halep (2 WTA) 6-2, 1-6, 8-10

Irina Begu (79 WTA) - Venus Williams (80 WTA)

Fiecare jucător/jucătoare a evoluat o singură partidă, cu super tie-break, în caz de egalitate de seturi. Meciul Begu - V. Williams va avea un singur set

Citeşte şi 

Săptămâna viitoare, Simona Halep va participa la „Gippsland Trophy”, turneu organizat la Melbourne, la care vor juca şi Mihaela Buzarnescu, Patricia Tig şi Irina Begu. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite