Pandurii e vinovată pentru dezastrul financiar de la Gaz Metan Mediaş. Fotbaliştii sunt neplătiţi de 4 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaz Metan Mediaş este una dintre revelaţiile acestui sezon, reuşind să învingă şi pe CFR Cluj, formaţie care începuse campionatul din postura de favorită la titlu.

Deşi medieşenii au avut o comportare admirabilă ei traversează un adevărat coşmar din punct de vedere financiar."Fiecare trage pentru colegii de lângă el, dar sunt probleme mari, întârzieri la salarii. Acum sper că ne-am revenit din punct de vedere sportiv, dar aşteptăm şi conducerea să fie alături de noi, nu putem merge aşa la nesfârşit. De patru luni nu am mai luat banii! Răbdare mai avem, dar unii jucători sunt în ultimele luni de contract.Nu înţeleg ce se vrea, avem momente în care nu mai putem să tragem de noi. Europa League este un obiectiv, de fapt singura motivaţie pentru noi. Dacă ne gândim la restanţele salariale, ar fi o bulină roşie pentru noi", a spus Cosmin Frăsinescu, autorul unui gol în partida cu CFR Cluj. 

Şeful medieşenilor, Ioan Horoba, recunoaşte că sunt mari probleme dar are şi o explicaţie: "I-am dat pe Eric şi pe Breeveld, iar cei de la Pandurii nu ne-au plătit banii de două luni şi jumătate, cei 200.000 de euro, pe care ni-i datorează. Salariile jucătorilor sunt şi acolo, la Târgu Jiu. I-am dat în judecată la Ligă, lucrurile sunt clare. Nu au respectat termenul din contract, dar au dreptul la recurs. Este o sumă pe care contam, altfel nu îi vindeam pe Eric şi Breeveld. Aici este cauza numărul unu a problemelor financiare", a spus Horoba la Digi Sport Special.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite