Olăroiu spune că încercat să-l salveze pe Meme
Prezent la meciul de ieri de la Mogoşoaia, antrenorul Stelei, Cosmin Olăroiu, a infirmat zvonurile conform cărora ar fi contribuit la îndepărtarea managerului Mihai Stoica din Ghencea.
Prezent la meciul de ieri de la Mogoşoaia, antrenorul Stelei, Cosmin Olăroiu, a infirmat zvonurile conform cărora ar fi contribuit la îndepărtarea managerului Mihai Stoica din Ghencea. "Plecarea lui Mihai Stoica de la Steaua nu are nicio legătură cu echipa sau cu fotbalul. Nu este adevărat că am contribuit la plecarea lui, ba, din contră, am încercat să schimb decizia lui Gigi Becali. Noi trebuie să îi mulţumim lui Stoica pentru ceea ce a făcut la Steaua şi sper ca prin îndeplinirea obiectivului, clasarea pe locul doi, să reuşim să îl aducem înapoi în Ghencea", a declarat Oli, care a urmărit meciul alături de Gabi Popescu, fostul fotbalist urmând a fi cooptat în structura managerială a Stelei. În privinţa partidei amicale dintre selecţionata LPF şi România U21, Olăroiu s-a declarat mulţumit de cei doi jucători ai Stelei implicaţi în partidă, Vali Badea şi Răzvan Ochiroşii.





















































