Olanda - Qatar. Locul 1 și calificare fără emoții pentru „Portocala mecanică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși nu a apăsat deloc pedala de accelerație în cele trei partide ale Grupei A, Olanda s-a calificat fără emoții în ”optimile” Cupei Mondiale, de pe primul loc.

De Jong împinge mingea în plasa qatarezilor, stabilind scorul final. Foto EPA EFE
De Jong împinge mingea în plasa qatarezilor, stabilind scorul final. Foto EPA EFE

Echipa antrenată de Louis van Gaal a câştigat fără emoţii meciul cu cel mai slab adversar din grupa A a CM Qatar 2022, prin golurile marcate de Cody Gakpo (26) şi Frenkie De Jong (50). Olanda, vicecampioană mondială în 1974, 1978 şi 2010, s-a calificat în optimile Cupei Mondiale pentru a 11-a oară în istoria sa.

Selecţionata ţării gazdă a eşuat în obţinerea primului său punct la Cupa Mondială, după ce în meciul cu Senegalul a marcat primul gol în această competiţie.

Gakpo, în fruntea clasamentului golgeterilor

Fără să strălucească, din nou, olandezii şi-au creat câteva ocazii de gol, prin Blind (4), Depay (14, 26) şi Klaassen (19), înainte de a deschide scorul. Gakpo a reuşit să înscrie cu un şut de la 15 metri (26), după o pătrundere pe centru, după o pasă de la Depay. Pentru Gakpo a fost al treilea gol marcat la CM Qatar 2022, egalându-i pe liderii clasamentului golgheterilor, ecuadorianul Enner Valencia şi francezul Kylian Mbappe.

Gazdele au avut două şuturi în prima parte, dar Noppert a fost la post la mingile trimise de Alhaydos (3) şi Ismail Mohamad (29). Prima parte s-a încheiat cu o şansă bună irosită de Depay (45+3), care a tras pe lângă poartă din poziţie bună.

Batavii şi-au dublat avantajul după pauză (50), când Frenkie De Jong a profitat de pasivitatea apărătorilor şi a reluat în plasă mingea respinsă de portar la şutul lui Depay. Olanda a părut că a marcat şi golul al treilea (68), prin Berghuis, dar reuşit a fost anulată pentru henţ la Gakpo.

Qatar, prima gazdă care nu obține nici un punct la Mondial

Ultima parte a însemnat un joc economicos al echipei Oranje şi încercări ale gazdelor de a marca măcar golul de onoare. Dumfries (73) a şutat la colţul scurt, dar portarul a acordat corner. O fază frumoasă a reuşit Berghuis (90+2), dar şutul său din colţul careului mare a lovit vinclul porţii qatariene.

Qatarul, prima echipă eliminată de la acest turneu final, a devenit a doua formaţie gazdă care părăseşte după faza grupelor turneul final pe care îl organizează, alăturându-se Africii de Sud (2010). Qatarul rămâne, însă, singura echipa gazdă care nu a obţinut o victorie la turneul final pe care l-a găzduit.

Olanda - Qatar 2-0

Au marcat: Gakpo 26, De Jong '49

Olanda: Noppert - Timber, Van Dijk, Ake - Dumfries, De Roon, De Jong, Blind - Klassen - Gakpo, Depay.

Selecționer: Louis van Gaal.

Qatar: Barsham - Mohammad, Pedro Miguel, Khoukhi, Hassan, Ahmed - Al Haydos, Madibo, Hatem - Almoez Ali, Afif.

Selecționer: Felix Sanchez Bas.

Olanda va juca pe 3 decembrie în ”optimile” CM Qatar 2022 contra unei echipe din grupa B a Mondialului, care va fi stabilită după jocurile Țara Galilor - Anglia și SUA - Iran, programate marți, de la ora 21.00.

Clasament final Grupa A

1. Olanda       5-1      7p

2. Senegal      5-4      6p

3. Ecuador      4-3      4p

4. Oatar          1-7      0p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite