O legendă a fotbalului românesc s-a hotărât să deschidă o academie de juniori. Nu mai suportă „dezastrul” din Liga1: „În CFR-Craiova nu știau să centreze!”

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ajuns la vârsta de 76 de ani, fostul mare jucător, Liță Dumitru, a analizat fotbaliștii din campionatul intern și s-a declarat dezamăgit de abilitățile expuse de aceștia, în teren, la meciurile oficiale. Dumitru a urmărit cu interes partida directă dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova și nu a fost mulțumit de ceea ce a văzut.

Liță Dumitru  Foto/Facebook @concordiachiajna
Liță Dumitru Foto/Facebook @concordiachiajna

Cu un gând care nu îi dă pace, deja, de prea mult timp, fostul mijlocaș de la Rapid și Steaua și-ar dori să pună bazele unei acadamii de juniori în România.

„M-am întors în România pe ultima mea sută de metri. Adică, cât mai pot să fiu util. Vreau să deschid o academie, să pot să ajut. Vreau să învăț copiii să lovească mingea.

Îmi doresc din toată inima să învăț copiii să lovească mingea și să joace fotbal adevărat. Vreau să deschid o academie în care să pot să mă exprim și să ajut cât mai pot să o fac. Ce vrem de la jucătorii noștri? Am văzut la CFR - Craiova jucători care nu știu să centreze, nu știu să șuteze!”, a spus Liță Dumitru, citat de digisport.ro.

Cine a fost Liță Dumitru

Liță Dumitru este considerat una dintre figurile importante ale fotbalului românesc, cu o carieră solidă atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Ca fotbalist, a evoluat la mai multe cluburi cunoscute din România, printre care Rapid București, FCSB, Politehnica Timișoara, Universitatea Craiova și CFR Timișoara. De-a lungul carierei, a reușit să câștige șase trofee, confirmându-și valoarea pe teren.

Între 1970 și 1980, a făcut parte din echipa națională a României, perioadă în care a strâns 50 de selecții și a marcat 10 goluri.

După ce a încheiat cariera de jucător, a trecut pe banca tehnică, unde a antrenat mai multe echipe din țară, printre care Poli Timișoara, Rapid București, FC Național, Jiul Petroșani, Poli Iași, Concordia Chiajna și FCSB II.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite