Mlada - FCSB. Andronache: „Doar Gigi Becali va decide cine va fi antrenor” Ce spune despre rămânerea sa pe bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Vergil Andronache a declarat, joi, după ce echipa sa, FCSB, s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, că jucătorii au fost motivaţi de importanţa competiţiei.

"Victoria este numai a băieţilor, meritul este numai al lor. Noi nu am făcut nimic altceva decât să asigurăm continuitatea. Trebuie să-l felicităm pe Panţîru pentru reuşita lui. Sunt mulţumit pentru atitudinea jucătorilor, compeţia i-a motivat, nimeni altcineva", a spus Andronache, la Pro X.

Întrebat despre cum îşi vede viitorul e banca tehnică a celor de la FCSB, antrenorul a răspuns: "Doar Gigi Becali va decide cine va fi antrenor. Noi, cei din staff, doar asigurăm o continuitate. Bineînţeles că vreau să rămân. Cine nu vrea? Întrebaţi orice antrenor"

Formaţia FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa cehă Mlada Boleslav, în manşa secundă a turului trei preliminar. În tur, la Giurgiu, scorul a fost egal 0-0.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ionuţ Panţîru, în minutul 90+1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite