Video Messi a stârnit delir în Argentina. Un comentator a salutat golul în stil sud-american
0Orice reușită a lui Lionel Messi stârnește bucurie, uimire și multe alte emoții. Iar golul pe care starul l-a reușit în meciul cu Egipt a fost salutate cu urale de suporteri, dar și de comentatorul TV argentinian.

Lionel Messi a fost din nou în prim-planul unui meci disputat la această ediție a turneului final. El a beneficiat de un penalty dictat după un fault al lui Hassan asupra lui Julian Alvarez. Sud-americanul a executat, iar portarul egiptean Shobeir a intuit traiectoria și a apărat (min. 21). Messi a mai ratat un penalty la acest turneu final, în meciul cu Austria (2-0). De asemenea, pentru starul argentinian, acesta a fost al patrulea penalty irosit în cariera sa la turneele finale ale CM de fotbal, ceea ce reprezintă un record.
Messi a trecut rapid peste acea ratare, însă mingea trimisă de el dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri, în minutul 31, a lovit stâlpul din dreapta al porții Egiptului. Pe final, când formația africană avea 2-0, argentinianul a reacționat decisiv. El a centrat pentru lovitura de cap imparabilă a lui Romero, în minutul 79. Apoi (min. 82), a trimis din nou în careul africanilor, însă Lautaro Martinez a reluat balonul cu capul, pe lângă poartă, de la circa 5 metri. Și tot Messi a egalat cu un șut violent de la circa 12 metri de poartă, în minutul 83. Șase minute după aceea, a centrat spre Mac Allister, însă mingea deviată de acesta cu capul a fost respinsă de portarul Shoubir.
Cu acest gol marcat în partida cu Egipt, Messi s-a detașat în fruntea clasamentului golgheterilor. Argentinianul are 8 goluri, fiind urmat de Kylian Mbappe (Franța) și Erling Haaland (Norvegia), fiecare cu câte 7 goluri, Harry Kane (Anglia), cu 6, Ousmane Dembele (Franța), Vinicius Junior (Brazilia), Ismaila Sarr (Senegal), Mikel Oyarzabal (Spania), Jude Bellingham (Anglia) și Julian Quinones (Mexic), fiecare cu câte 4. Și în total a ajuns la 21 la șase turnee finale!

Pe de altă parte, Messi a mai stabilit câteva recorduri în această confruntare. El a bifat meciul cu numărul 14 în fazele eliminatorii la turneele finale ale Cupei Mondiale, cele mai multe din istorie, fiind la egalitate cu Miroslav Klose (Germania).
Și va deține singur recordul dacă va juca în partida cu Elveția. El a devenit și primul fotbalist din istorie care înscrie șapte sau mai multe goluri la două ediții diferite ale CM (2022 și 2026) și jucătorul cu cele mai multe pase de gol (are 9), depășindu-l pe Maradona.























































