Diana Șoșoacă, victima unui accident rutier pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. „Sunt binișor, dar îmi revin cât mai repede”
Un accident rutier a avut loc joi, 30 iulie, pe bulevardul Iuliu Maniu din București. Potrivit surselor „Adevărul”, eurodeputata Diana Șoșoacă, aflată în unul dintre autovehiculele implicate, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE 20.27 Diana Șoșoacă, după accident: „Sunt binișor”
În urma accidentului rutier de joi, 30 iulie, Diana Șoșoacă a transmis presei un comunicat după ce a fost externată de la Spitalul Universitar:
„În urma externării de la Spitalului Universitar de Urgență, av. Eurodeputat Diana Iovanovici-Șoșoacă, Președintele Partidului S.O.S ROMÂNIA, a remis spre publicare următorul mesaj:
"Îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem în viață, atât eu, dar mai ales fiica mea, Thais. Mulțumesc din inimă medicilor, asistentelor, infirmierilor, întregului personal medical, și chiar firmei de pază, pentru grija cu totul deosebită cu care m-au tratat și au avut grijă de fetița mea. Au fost extraordinari și le voi rămâne profund recunoscătoare.
Mulțumesc tuturor membrilor si simpatizanților care au venit la spital în număr mare și au fost alături de mine, care au sunat inclusiv la spital și la partid, celor din țară și din străinătate care și-au manifestat îngrijorarea și solidaritatea față de mine. Pot să spun că sunt binișor, dar vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putință să îmi revin cât mai repede și în forma cea mai bună.
Vă aștept, așa cum sunt și cum pot, la Academia de vară, pentru că viața merge înainte , iar lupta pentru independența și suveranitatea României nu poate fi oprită de nimic și de nimeni!”.
„La data de 30.07.2026, în jurul orei 14.35, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bd. Iuliu Maniu.
Din informațiile preliminare, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe Bd. Iuliu Maniu, dinspre str. Lujerului către str. Apusului, a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula înaintea sa, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Capitalei.
Șoferii ambelor autovehicule au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.
În urma accidentului de circulație, lidera S.O.S. România a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.






















































