Maraton la Roland Garros. Djokovic, în optimi după un meci de peste trei ore şi jumătate
0Novak Djokovic, numărul 3 mondial, s-a calificat în optimi de finală la Roland Garros după un meci de trei seturi, care a durat mai mult de trei ore şi jumătate. El a jucat împotriva spaniolului Alejandro Davidovich.
În mai multe rânduri, Djokovic a făcut gesturi care au sugerat că a simţit o jenă la coapsa stângă şi a avut nevoie de un masaj la sfârşitul celui de-al doilea set, relatează AFP. Cu toate acestea, el nu a părut deosebit de afectat în mişcările sale pe durata partidei. La Openul Australiei în ianuarie, o ruptură la coapsa stângă nu l-a împiedicat să câştige al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalându-l pe Rafael Nadal, scrie Agerpres.
Djokovic va juca în optimi cu polonezul Hubert Hurkacz, numărul 14 mondial, sau peruanul Juan Pablo Varillas (94 ATP). Sârbul este mare favorit pe zgura pariziană alături de spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 1 mondial.
Djokovic, care a împlinit 36 de ani la sfârşitul lui mai, poate deveni primul jucător cu 23 de turnee de Mare Şlem în palmares.
Rezultate de vineri, din turul 3 al probei masculine de simplu de la Roland Garros: Sebastian Ofner (Austria) - Fabio Fognini (Italia) 5-7, 6-3, 7-5, 1-6, 6-4 Novak Djokovic (Serbia/N.3) - Alejandro Davidovich (Spania/N.29) 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 6-2 Karen Hacianov (Rusia/N.11) - Thanasi Kokkinakis (Australia) 6-4, 6-1, 3-6, 7-6 (7/5) Lorenzo Sonego (Italia) - Andrei Rublev (Rusia/N.7) 5-7, 0-6, 6-3, 7-6 (7/5), 6-3