Lupta din Campionatul Naţional de Drift se mută pe TransRarău

0
0
Raliu

A doua etapă din Campionatul Naţional de Drift va avea loc la finalul acestei săptămâni pe una dintre cele mai spectaculoase şosele montane din România, TransRarău din judeţul Suceava, acolo unde 31 de piloţi din România, Bulgaria şi Ucraina se vor duela în derapaje controlate la o altitudine de peste 1.500 de metri.

Runda de pe TransRarău este deja una de tradiţie în drift, iar în fiecare an adună mii de oameni pe drumul  care face legătura dintre Valea Bistriţei şi Valea Moldovei. Anul trecut, victoria i-a revenit în premieră lui Cătălin Trifan, pilot pregătit şi în acest an să de-a lovitura.

Va fi prezent în battle-uri şi Radu Evl Santos Moise, învingătorul etapei inaugurale din acest an, dar şi câştigătorul ediţiei din 2019 de pe TransRarău, bulgarul Ivan Ivanov. Favoriţii locali Răzvan Frăţianu şi Bogdan Pădurariu aşteaptă la rândul lor şansa de a obţine victoria pe traseul lor de casă.

Vineri seară, la Câmpulung Moldovenesc, va avea loc prezentarea celor 31 de piloţi înscrişi, iar sâmbătă vor avea loc antrenamentele şi calificările atât la clasa Pro, cât şi la Semi Pro. Etapa va putea fi urmărită în direct în sistem pay per view pe platforma rodrift.ro, iar spectatorii care îşi doresc să fie cât mai aproape de zona intensă îşi pot achiziţiona bilete vip de pe acelaşi site.

Duminică, începând cu ora 11:00, vor debuta derapajele controlate în tandem, battle-urile de la Clasa Semi Pro, în timp ce marea finală de la Pro va începe în jurul orei 16:30.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri