Lovitură grea pentru CFR Cluj. Unul dintre cei mai în formă jucători are fractură de gleznă

0
Publicat:

CFR Cluj a primit o lovitură dură în cursul acestei zile, când au venit rezultatele investigațiilor medicale ale celor jucători care s-au accidentat aseară, la meciul cu Paksi, (3-0 în Europa League). Dacă Emerllahu va sta circa o lună, în schimb Kamara ia o pauză mult mai mare, de peste 4 luni. Asta în condițiile în care echipa lui Dan Petrescu va avea meciuri din 3 în 3 zile în următoarea perioadă.

Mohammed Kamara va reveni abia la finalul acestui an. Foto Flaviu Buboi/ Sportpicures
Mohammed Kamara va reveni abia la finalul acestui an. Foto Flaviu Buboi/ Sportpicures

Calificarea din fața maghiarilor de la Paksi s-a lăsat cu urmări grave pentru CFR Cluj. Mohammed Kamara, care s-a accidentat și a fost schimbat în minutul 18 al partidei de aseară, va sta minimum 4 luni, după ce a suferit o fractură la gleznă. Vestea a fost dată chiar de patronul ardelenilor, Ioan Varga. „Are fractură la gleznă. Exact acum am primit mesajul. Îmi pare foarte rău pentru el. Este un jucător important pentru noi. Sper să revină cât mai repede”, a spus, pentru ProSport, finanțatorul clujenilor.

CFR Cluj îi caută înlocuitor liberianului

Ioan Varga a ținut să-l liniștească pe Dan Petrescu, spunând că a început să-i caute înlocuitor fotbalistului de 27 de ani. „Mă întorc în țară și vom completa lotul. Va veni cineva în locul lui Kamara. Sută la sută vom transfera un înlocuitor”, a spus patronul echipei din Gruia. Jucătorul din Liberia devenise în a doua parte a sezonului trecut om de bază la CFR Cluj, încheind stagiunea cu 11 goluri marcate.

Și kosovarul Emerllahu a avut probleme în partida cu Paksi, el accidentându-se după doar 30 de secunde de joc. A suferit o leziune fibrilară la piciorul drept și va lipsi între 3 și 4 săptămâni. „Am avut ghinion cum nu s-a mai întâmplat de când sunt în fotbal. Să se accidenteze doi jucători în primele 20 de minute”, a concluzionat Neluțu Varga.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite