Kyrgios, nebunia se plătește: Cea mai mare amendă la US Open! Câți bani va lăsa la New York VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nick Kyrgios a sperat să dea lovitura la US Open, câștigând primul său Grand Slam după un turneu de la care Federer și Djokovici au lipsit, iar Nadal a fost eliminat în optimi.

Nick Kyrgios, exploziv, ca de obicei. FOTO: Arhiva Adevărul
Nick Kyrgios, exploziv, ca de obicei. FOTO: Arhiva Adevărul

Australianul, într-o formă foarte bună, era încrezător, în condițiile în care în precedentul Grand Slam, la Wimbledon, a jucat finala. Acolo, a cedat doar în fața lui Djokovici. Din păcate pentru Nick, visul său a fost spulberat, la New York, de rusul Karen Khachanov (26 de ani, 31 ATP). Și ca dezamăgirea eliminării să fie și mai mare pentru Kyrgios, el a pierdut un meci în care s-a luptat admirabil, cedând după 3 ore și 41 de minute: 5-7, 6-4, 5-7, 7-6, 4-6.

Imediat după terminarea partidei, australianul, care avusese niște crize de nervi și în timpul meciului, a „turbat“. Pentru că s-a dus pe margine, și-a scos rachetele și a început să le facă praf, sub privirile spectatorilor!

VEZI CRIZA DE NERVI A LUI KYRGIOS

Potrivit BBC, după acest circ, organizatorii de la US Open i-au dat lui Kyrgios cea mai mare amendă de la această ediție a întrecerii: 14.000 de dolari. Ceea ce înseamnă că, în total, „nota de plată“ a lui Nick, după toate amenzile adunate la US Open 2022, cinci la număr, e de 32.500 de dolari.

Kyrgios are, totuși, de unde să plătească această sumă, în condițiile în care cecul primit pentru atingerea sferturilor e de 445.000 de dolari.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite