Krim i-a administrat lui Ferencvaros prima înfrângere în grupa din care face parte şi Oltchimul în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suzana Tomori (alb) s-a luptat în zadar cu apărătoarele lui Krim
Suzana Tomori (alb) s-a luptat în zadar cu apărătoarele lui Krim

Ferencvaros este la prima înfrângere în grupele principale din Liga Campionilor, fiind depăşită în deplasare de Krim Ljubliana, scor 25-31. Oltchimul va juca în ultimele două etape cu ambele echipe de mai sus, având nevoie de două victorii pentru a se califica în semifinale.

Oltchim Râmnicu Vâlcea avea nevoie de un succes al lui Ferencvaros pe terenul lui Krim pentru a-şi facilita drumul către semifinale. Ferencvaros s-a deplasat la Ljubliana din postura de lider al grupei a 2-a principale, fără înfrângere în trei partide. Doar că slovenele au tratat meciul cu echipa magiară ca pe o finală şi au obţinut o victorie clară, scor 31-25 (15-12), care le oferă şanse mari pentru calificarea în semifinalele Ligii.

În acest context, lupta pentru careul de aşi se dă în trei: Ferencvaros, Krim, fiecare cu câte şase puncte şi Oltchim cu patru puncte. Pentru a se califica în semifinale, Oltchim trebuie să câştige ambele meciuri care i-au mai rămas de disputat în grupă, în deplasare cu Ferencvaros şi acasă cu Krim. Dacă va pierde contra unguroaicelor, Vâlcea va păstra şanse foarte mici la calificare, deoarece e greu de crezut că Zvezda poate câştiga în Slovenia.

Clasamentul grupei:
1. Krim               4m   6p
2. Ferencvaros  4m   6p
3. Oltchim          4m   4p
4. Zvezda           4m   0p

Au mar rămas de jucat: Ferencvaros – Oltchim (9 martie), Krim – Zvezda (10 martie), Zvezda – Ferencvaros (16 martie), Oltchim – Krim (17 martie).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite