Keseru, gol în secunda 42, Angers câştigă cu 2-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul român Claudiu Keseru a avut o evoluţie remarcabilă, marcând în chiar primul minut pentru Angers în victoria cu 2-1 în faţa celor de la Laval, într-un meci din Liga a doua franceză, contând pentru etapa a 35-a.

"Nu am marcat niciodată un gol atât de rapid. După gol m-am uitat la tabelă şi trecuseră doar 42 de secunde", a declarat Keseru pentru publicatia Ouest France. "Ştiam că Laval este o echipă căreia îi place să joace cu mingea, deschis şi prefer acest stil de la un avdersar decât să distrugă jocul. Mă bucur că am revenit şi după ce am fost egalaţi, este o victorie importantă înaintea întâlnirii cu Metz", a mai spus atacantul român.

Keseru a primi nota 6 din partea publicaţiei amintite, a doua notă din echipă după portarul Padovani (6,5). "Un gol în primul minut. Prezent mereu la finalizare. Un şut de la 18 metri în minutul 31 puţin pe lângă poartă şi câteva lovituri libere bine executate. A fost mult prea altruist judecând greşit o fază de trei contra trei. Ar fi putut beneficia de un penalty în minutul 36 fiind oprit în careu de către Balijon. Golul doi a plecat de la un corner executat de el", a fost caracterizarea pe care cronicarul de la Ouest France i-a făcut-o lui Claudiu Keseru după meciul cu Laval.

Angers a fost egalată în minutul 38, însă a reuşit să marcheze golul decisiv prin Dore în minutul 70. În urma acestui succes echipa românului Keseru se află pe locul cinci în Liga a doua din Franţa, la doar cinci puncte de ultimul loc promovabil.

Claudiu a marcat cel de-a treilea gol pentru Angers în 11 meciuri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite