Japonia - Costa Rica. Niponii, catastrofali în fața echipei care luase 7 goluri de la Spania
0Japonia și Costa Rica veneau de poziții total diferite înainte de întâlnirea directă. Asiaticii realizaseră surpriza în prima etapă, după ce trecuseră de Germania cu 2-1, după 0-1 la pauză. De partea celaltă, costaricanii fuseseră distruși cu 7-0 de Spania.
Însă fotbalul dovedește mereu că e imprevizibil. Japonia a presat încontinuu, în timp ce Keylor Navas și colegii săi s-au apărat cu toată inima. Iar pe final, americanii au dat lovitura prin Fuller, care a înscris probabil golul vieții la această ediție a CM Qatar 2022.
Meciul a fost unul de factură modestă, mai ales în prima sa parte, în prima repriză nefiind practic ocazii de poartă, ci doar o luptă surdă între cele două careuri.
Japonia a început în forţă repriza secundă şi a avut un prim şut pe poartă, prin Morita, care a tras de la 16 metri, Navas a respins (46). Calvo a blocat şutul lui Morita, apoi Asano a deviat cu capul, dar fără probleme pentru Navas (48).
Lovitură decisivă pe finalul partidei
Soma a fost imprecis în două rânduri (57, 63), a doua oară din lovitură liberă de la 18 metri. Nici Kamada nu a reuşit mai mult din lovitură de la 16 metri, şutând în zid (72).
La una din puţinele faze în care a ajuns în careul nipon, Costa Rica a reuşit să înscrie, în min. 81, când Tejeda a interceptat o minge la 20 de metri, l-a angajat pe Fuller, care a şutat cu efect de la 18 metri, iar portarul Gonda nu a reuşit să agaţe mingea. A fost singurul şut pe poartă al costaricanilor din meciul cu Japonia de la CM Qatar 2022.
Japonia a căutat egalarea, însă fără succes, având o singură fază notabilă, în min. 88, când Mitoma a pătruns în care, a întors mingea pentru Kamada, dar şutul său a fost blocat de fundaşi, iar după un carambol Navas a prins în cele din urmă mingea.
Primul succes din 2014, când Costa Rica bătea Italia cu 1-0
1-0 pe stadionul Ahmad Bin Ali din Ar-Rayyan și rezultatul încurcă mult calculele calificării din Grupa E. Însă îi oferă o mare șansă Germaniei, care urmează să joace dumnică seara, de la ora 21.00 (TVR 1) contra Spaniei și joi, cu Costa Rica (ora 21.00, TVR 1) și care poate prinde ”optimile” CM Qatar 2022, deși acestea să îndepărtaseră vizibil după șocul cu Japonia.
Costa Rica nu învinsese până acum Japonia, în cele cinci meciuri amicale disputate anterior ''samuraii albaştri'' înregistrând patru victorii şi un egal. ''Los Ticos'' nu mai câştigaseră un meci la Cupa Mondială din 2014, când produceau o mare surpriză, învingând Italia cu 1-0. Ulterior au mai învins Grecia în optimi (la loviturile de departajare), oprindu-se în sferturile de finală. Costa Rica venea după patru înfrângeri consecutive la Cupa Mondială.
Japonia - Costa Rica 0-1
A marcat: K. Fuller '81
Japonia: 12. Shuichi Gonda - 2. Miki Yamane (9. Kaoru Mitoma, 62), 4. Kou Itakura, 22. Maya Yoshida (căpitan), 5. Yuto Nagatomo (26. Hiroki Ito, 46) - 6. Wataru Endo, 13. Hidemasa Morita - 8. Ritsu Doan (14. Junya Ito, 67), 15. Daichi Kamada, 24. Yuki Soma (10. Takumi Minamino, 82) - 21. Ayase Ueda (18. Takuma Asano, 46).
Selecţioner: Hajime Moriyasu.
Costa Rica: 1. Keylor Navas (căpitan) - 4. Keysher Fuller, 6. Oscar Duarte, 19. Kendall Waston, 15. Francisco Calvo, 8. Bryan Oviedo - 13. Gerson Torres (20. Brandon Aguilera, 65), 5. Celso Borges (14. Youstin Salas, 89), 17. Yeltsin Tejeda, 12. Joel Campbell (2. Daniel Chacon, 90+5) - 7. Anthony Contreras (9. Jewison Bennette, 65).
Selecţioner: Luis Fernando Suarez.