Ianis Hagi va fi martorul unui moment deosebit în Spania: anunțul presei iberice

0
Publicat:

Real Madrid va primi trofeul de campioană a Spaniei în sezonul 2023-2024 marţea viitoare, pe 14 mai, la meciul de pe teren propriu cu Deportivo Alaves, formaţia internaţionalului român Ianis Hagi.

Ianis Hagi, un client al băncii de rezerve de peste o lună. FOTO: Arhiva Adevărul
Ianis Hagi, un client al băncii de rezerve de peste o lună. FOTO: Arhiva Adevărul

Real Madrid a devenit campioană a Spaniei în etapa a 34-a, după victoria cu Cadiz, fără să primească însă trofeul, pentru că acest lucru depindea de un eşec al rivalei FC Barcelona pe terenul formaţiei Girona, aşa cum s-a şi întâmplat ulterior (2-4). Federația a înştiinţat apoi clubul madrilen că va intra în posesia trofeului în următoarea etapă din La Liga.

Clubul din capitala Spaniei s-a declarat "surprins" şi a regretat decizia RFEF, precizând că, din "respect" faţă de Granada, care ar putea retrograda în aceeaşi zi, nu vrea să primească cupa la meciul de sâmbătă, 11 mai. Reacţia federaţiei nu a întârziat să apară, iar după comunicările menţinute, s-a decis că acest lucru se va întâmpla în etapa a 36-a, în care Real Madrid o va înfrunta pe Alaves pe stadionul Santiago Bernabeu, pentru a putea sărbători alături de fanii săi.

Din cauza meciului retur cu Bayern Munchen din semifinalele Ligii Campionilor, care va avea loc miercuri pe Santiago Bernabeu, Real Madrid şi-a amânat întâlnirea cu fanii de la fântâna Cibeles pentru duminică, 12 mai. În condiţiile în care vor primi trofeul două zilei mai târziu, jucătorii madrileni vor sărbători alături de suporteri al 36-lea titlu de campioană naţională din istoria lui Real cu o cupă câştigată într-unul din sezoanele anterioare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite